De la 3 carduri si un CAR la economii?

 Salut! Simona sunt:) si vreau să îti vorbesc, dacă ai timp să mă asculți, despre o provocare din viața mea, de pe vremea când încă mai credeam că lupta acerbă e principalul mijloc de a obține o victorie… și tot de-atunci de când datează ideea că trebuie să te întreci pentru glorie sau bani cu alții, uitând de tine-și practic nefiind deprinsă cu ideea că numai tu și cu tine esti în comparatie mereu, că nimeni nu e mai bun barometru al schimbării decât tu însuți.

Am fost și eu acolo-altfel, n-aș fi aici, Azi:)

Îți povestesc întâi câte ceva despre mine și despre felul în care ”am răzbătut” în viață până acum. Folosesc ghilimelele, pentru că Acum ”a răzbate” are pentru mine rezonanță de ”chin”, cu care nu mai am tangențe, nici emoționale, nici de alt fel. Privind înapoi, îmi iubesc azi toate experiențele care m-au ajutat să cresc ‘mare’, fără deosebire, chiar dacă fiecare are tonuri..de culoare, dintre cele mai variate: paleta vieții mele e completă și întreagă. Îți spun că până acum am răzbătut, căci de Acum, de când iubesc conștiența lui Azi-ca tot ceea ce contează, am început să trăiesc cu adevărat-lin și în pace.

Îmi vine în minte vremea când, pe la 10 ani mă jucam de-a învățătoarea în fața blocului cu copiii de-o seamă și mai mici, rar se prindea și câte cineva mai mare în jocul meu serios, cu catalog și caiete, cu teme:) De atunci, sangvinică în dezvoltare, aveam o oarecare autoritate pe care adesea reușeam să o și impun în jocurile pe care eu le propuneam. Greu îmi venea mie să mă supun, îmi amintesc:)

În familie, fiind cea dintâi, cu părinți oameni simpli, plecați din satul lor, natal și comun pentru un trai..mult mai bun, am primit mereu toata atenția, considerația și sprijinul, precum și orice resursă care m-ar propulsa să fiu „prima din clasă” 🙂 E vorba tatei, pe care o țin minte o viață și-ti mărturisesc -mi-am făcut multă vreme din asta un crez, pentru că știam c-o să îmi bucur părinții care văd astfel că au pentru cine munci. Pentru mine și pentru frații mei-toți copii buni:) Ierarhia aceasta era ceva obișnuit, pe vremea când eram eu o școlăriță cu ambiții mari-nici Azi oamenii toți nu fac diferență între primul în concursul cu tine, sau primul intre toti oamenii din bloc, din compania în care lucrezi, ori cel dintâi în comunitatea din care faci, cu cinste parte. Ce vreau să subliniez aici este faptul că părinților le datorez determinarea inițială de a reuși. Într-un fel m-au învățat ei asta. Și n-au gândit pentru mine decât până acolo unde au înțeles că la admiterea la liceu m-am înscris la Pedagogic și nu la Liceul sanitar, cum sugerau, iar de acolo, susținerea lor a fost ..aproape necondiționată.

Nu mi-a lipsit niciodată absolut nimic, decât dacă n-am gândit și dacă n-am cerut. Am locuit cu ei până târziu, copilărind, mult și bine , mai exact până atunci când a venit momentul unei independențe. Dar aceasta este o altă poveste….:) M-am făcut învățătoare. Iubesc meseria aceasta de la 10 ani de când am hotărât irevocabil că voi munci să îi învăț pe alți să scrie, să citească, să înțeleagă…

Și au trecut fix 18 ani de atunci și încă o iubesc egal. Sau poate ..mai mult! Și asta, cu toate că-între noi fie vorba- am fost mereu a doua, a treia în primele opt clase de școală, din motive 🙂 mai mult sau mai puțin obiective. Am vrut să fiu învățătoare și asta am ajuns! Am visat. Am jucat rolul. Am avut încredere. Am acționat!

Trecut-au ani… cu multe experiențe;) Undeva, prin 2007, toamna, am luat două hotărâri importante, care s-au dovedit a fi esențiale pentru evoluția mea ulterioară și care totodată mi-au adus și beneficii.

Prima: m-am înscris la facultate! Timp era, conjunctura..se crease, acum mă felicit pentru asta pentru că rămânând în sistem, una dintre condițiile de încadrare, ca să fii învățătoare sunt și studiile superioare în domeniu.

A doua: mi-am cumpărat mașina mea. Polo, albăstrică, ”draga mea cea mai dragă dintre mașinile cu două uși”, de care parțial ”uit” câteodată să am grijă, verificând uleiul -e în 3 pistoane și uneori consumul de ulei este mai mare- mă rezum aici, cu informațiile despre motoare. Noroc că are cine și verifică, cu ardoare:) (Îi mulțumesc, pe această cale)… Dar altfel, am mare grijă…

Mă voi opri, ca să știi, asupra deciziei cu numărul doi. Achiziția mașinii pe care oricum o iubesc și azi, ca în prima zi, pentru că, mă crezi sau nu, vreau totuși să știi că m-a învățat să conduc! Ea, Albăstrica mea! M-a ferit de necazuri, a avut răbdare cu mine să am curaj s-o conduc- era cumpărată de o săptămână și stătea în fața blocului… draga.. Eu mă gândeam: „de unde s-o apuc?”, “cum o s-o conduc?” Ai mei, dragii, toți cât se mai bucurau că o las acolo, ”neîncepută” 🙂 Nu aveam experiență în șofat și un asistent greu era de acceptat…pentru că știi și tu cum e, observație, stres, observație…. sau depinde….

De asemenea, nu s-a supărat niciodată, Albăstrica, atunci când eu, deși aveam permis de prin 2000, o parcam cu puțin ajutor, mai ales când mă duceam la sală, și îl chemam afară pe prietenul instructor să mă ajute cu gararea. Nu s-a supărat! Motiv pentru care și acum, dupa vremea aceasta toată, încă mă mai duce unde vreau, aproape ca gândul meu de repede, care-notează- între timp s-a mai domolit:) Mașina am cumpărat-o cu bani..din 3 locuri: mici economii, card de salarii și împrumut în bancă. Din perspectiva economiilor, acum după ”vremi” de învățat și aplicat ceva educație financiară, sunt împăcată..bine că le-am avut! Cu împrumutul și cardul de salarii cumulate am avut însă de învățat propria lecție despre finanțe. Uneori dureroasă. Dar și durerea e o parte din viață. Vreau să îți explic ce am învățat eu și să iei din povestea mea ceea ce rezonează cu tine, căci singura mea dorința e ca AZI să trăiești fără grija zilei de mâine.

În cazul banilor împrumutați a funcționat, indubitabil, Legea atracției. Cu cât te împrumuți mai mult, cu atât mai mult te vei împrumuta. Am trăit-o. Este foarte adevărat că aveam puține cunoștințe bancare, educație în privința asta, ioc! Destul de multă ignoranță, din partea mea, pentru că nu gândeam câtă universalitate are acest principiu: Ești ceea ce gândești!” Un împrumutat în multe, multe locuri. Două? Sunt destule! Și cel puțin pe cardul de salarii nu înțelesesem eu deloc cum și cât trebuie să restitui, pentru ca dobânda să nu fie în cuantum din ce în ce mai mare, întrucât și suma datorată acolo, nefiind pusă la loc, sporea. Wow! Aș zice Azi 🙂 A venit criza din 2009. Salariul de bugetar-deși mare-pentru că includea și un spor de gradație-așa-i la noi în învățământ, aplici cu un dosar cu „probe” și câștigi procent considerabil, dacă e să fie:) s-a diminuat. Cu 25 % Mă bucuram atunci că doar gradația respectivă m-a ”salvat”. De la ce? De la spaimă infinită că nu mai plătesc vreodată…:) Dar, dacă aș fi vrut să cumpăr o casă-vezi apartament- urma întrebarea firească: Din partea mea, eu…cu carduri și dări la bancă, ce garanții ofer să cumpăr casa, tot prin împrumut??

Azi am înțeles că daruri sunt și casa și mașina- bonificații pentru că înveți să-ți fii prosper. Încă ucenicesc! Mai mult de atât, ca să mă ”afund în necaz” tot în vara lui 2009 eram fericita posesoare și a unui împrumut CAR… recent. Mai aveam…potență de împrumutat. Inconștiență? Vorbesc pe limba ta? Este o etapă prin care cumva și tu ai trecut? Bine-bine a fost o criză. Sigur pe lângă cea ”națională”! Evident sau concomitent și una cu iz personal și autentic:) Cum nimic în viața asta nu-i întâmplător, am să-ți spun acum că viața îți scoate în cale, taman la momentul oportun profesorul cel mai bun-în cazul meu-de finanțe!! L-am perceput pe omul acesta-acum îl văd dar divin-atunci cel mai zgârcit om de pe planetă!!! Imi era prieten și dușman totodată. L-am văzut calculându-și numeric, pe zile fructele și feliile de salam pentru o săptămână de muncă și ziceam în sinea mea că omul acela nu-i taman întreg la minte…cum își calculează el chiar așa porțiile de mâncare?? La mine acasă..totul era îndestulare. Adesea, se arunca din mâncare. Mama-bucatăreasă la un restaurant mare… Să-ți mai spun..?? Locuiam cu ei, cu părinții. Dar ”inconștiența”, credeți-ma era în buzunarul meu spart. Prietenul acesta, ”HagiTudose” modern trecuse prin lecția lui de lipsuri și-o învățase în manieră proprie. El avea economii-decizia de consum și cantitate a produselor cumpărate nu i-o judecă nimeni, era…vorba doar despre programul lui economic personal. Pe care, mai târziu,      l-am aplicat. Rezultatele au fost fabuloase, crede-mă! Mi-a ascultat povestea… Cu lacrimi grele am plâns gândind atunci că datoriile te leagă de mâini. La propriu am și simțit funia, Mă strângea!

Azi știu că orice domeniu al vieții prosperă dacă respecți un plan. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a trebuit cam un an să nu mai datorez nimic niciunei bănci și să am azi…economii:) Ti-am spus: am o determinare de fier! Prietenul meu prognoza cam 2 ani să închid overdraftul-dacă-i zic bine… eu în mai puțin de 12 luni, cu pași calculați l-am închis definitiv. A!! Despre cardul de cumparături n-am pomenit? Și de pe acela mă inspiram! Pe cuvât de om!!

Cu mâna pe inimă, ți-o spun, că nu-i poveste născocită:)

Vrei să știi cum am reușit? Vrei să afli PLANUL MEU? Cu mare drag, o voi face!

Spune-mi dacă și tu ai trecut printr-o experiență similară și dacă vrei ca Azi să ne împărtășești cum ai rezolvat-o!

Cu mare drag,

SporIubireMagieOriunde-adica SIMO

Azi-Fii conștient cum gestionezi- bani, timp…:)

comments

3 păreri la “De la 3 carduri si un CAR la economii?

  1. Pingback: Iubesc banii…! AlegSaTraiescAzi | AlegSaTraiescAzi

    1. Simona Autor articol

      Ma bucura tare mult, acest lucru, Grigore si iti multumesc cu tot sufletul pentru aprecieri. Pentru mine entuziasmul este o resursa zilnica- izvor de actiune. Merge alaturi și constientizare. Toate ne sunt la indemana, toate sunt pentru noi; avem Liberul Arbitru sa alegem, sa stabilim -cu detalii multe- ce anume ne dorim -ce fel de echilibru realizam.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *