Exercițiu de recunoștință- Azi

Minunată să-ți pulseze de bucuria trăirii, ziua-clipă cu clipă- existență divină!

Dintre toate atitudinile, Recunoștința te face să renaști.

Celui ce are, i se va mai da…. celui ce plânge, asemenea.

Ceea ce funcționează de minune în Univers, în care tot și toate-s interconectate, are legătura si cu principiul asemănării. E de ajuns o simplă observare…

Pentru aceasta e musai să înveți să observi. Fără a emite  păreri, vei ajunge să vezi.

E ceva exercițiu, dar intenția merită cu prisosință….

Orientare a atenției- cercetare.

Încă o dată- fă-ți timp să vezi!

Dintotdeauna, acum și aici, ceea ce vrei să ți se-ntâmple e ceea ce povestesti predominant. Când știi aceasta- îți permiți să respiri adevărat. Profund. Ai răbdare să inspiri. Ai iubire față de tine și eliberezi, expirând orice griji.. Și ai TIMP să alegi... să lași alergarea dintre gânduri de teamă- de la unul mai puternic la altul, mai departe de tine….

Gânduri- flori- alegi, căci dintre ele se iscă comori.

Zilele -dacă se desfășoară, după vreun tipar anumegândurile tale, și-apoi vorbele rostite- au a-ți spune din ce pricină dau curs unor asemenea evenimente….

O zi în conștiență! E o zi cu prezență!

(Iubirea-i așa- și pacea-i aidoma…)

daisylike_flowers_5140157

Și chiar?

CUM să ajungi să fii mulțumit cu ceea ce ești?

Acesta, chiar că-i un punct de plecare într-o călătorie de schimbare…

Interioară, să fie!

Îți amintești cum ai învățat să vorbești?

Dacă te grăbești să răspunzi…

Stai o clipă.

Cum adică

Să-ți amintești..?

Minunată funcțiune a psihicului -imaginația, abia-abia aștepta o provocare ca onorabila… Intervine si ea in amintire…

Dintotdeauna se începe pe un fond de calm și pace.

Se obține, cel mai precis

Respirând rar- decis….

Inspirând,

Expirând

Mereu și mereu la fel: (de diferit)

Fiecare om- procedează- sieși în manieră personală- credincios, fidel…

E-o încetinire de care memoria ta are trebuință

Că să facă aducerea-aminte cu putință….

Vorbeam de amintirea primelor cuvinte…

Să mergi acum-tot respirând rar și profund- cu ochii închiși- de-ți iei un timp, vezi cel mai bine scena…

În locul cel mai sigur al ființei tale. Cu siguranță este unul.

(Dă-mi voie să-ți împărtășesc aici o taină-  dragă Ana draga-mentor- minune când a descoperit că-n sinea ei e un loc secret care știe toate răspunsurile- a reușit pe loc să deseneze un triunghi- fără prea multă teoretizare; nu-l cunoștea dinainte, ci l-a găsit printre infinite răspunsuri.

Numai ce-a dat fuguța în grădina minunată, cu flori, păsări și băncuțe și soare…

Și-a reușit să unească trei puncte.

Și-a mărturisit un mulțumesc că i-am amintit!)

Freedom to dream / Explore

Cu revenire la tine- ajuns/ă în sălașul de pace interioară- lasă minții libertatea să vadă cum ai învățat tu primele cuvinte să legi…

Timp cu tine ia-ți, să înțelegi….

Bucură-te de amintire- exact așa cum ți se înfățișează și copilul de-atunci cu iubire, îmbrățișează-l.

Posibil e să-ți adreseze ceva cuvinte.

Ce gânduri de-atunci vrea el, îți transmite.

Și de-aici din locul în care toate minunile înfloresc povești de viață, la răsărit de soare… adresează intrebare: cum să înveți să fii mulțumit/ă? (Întreabă, calm și așteaptă cu încredere)

Oricare-i răspunsul- din experiența personală- eu îți spun că-i răspuns așteptat.

Și-apoi -după- ce-ai mai stat cu tine clipe-bucurii

înspre realitatea celui care Azi se-ntreabă despre cum să fii Mulțumire,

Revii.

Dacă ne amintim de primele sensuri în vorbe articulate- în stare prezență de conștiență- știm- și tu și eu- c-am tot auzit- în jurul nostru o seamă de cuvinte.

Cei dragi ne adresau adevărate întrebări la care- răspundeam cu gândul -și-apoi emiteam ce credeam că reprezintă el sonor-un sunet, ori mai multe- gângurit gândit cu inima.

Am repetat, am repetat și iar am repetat- cu sârguință-zi după zi- până am învățat să rostim.

Ce-ar fi de Azi- să începi, cu îngăduință să întocmești- motive de bucurie, în primul rând pentru faptul că trăiești.

Până să simt cu inima adevărul din cuvinte, eu am scris ani- repetat- motivele mele.

De recunoștință.

Le-am tot scris, rând pe rând- din cuvânt și gând… până sufletu-a simțit că-i realitate… și-a înflorit cum se știa cel mai bine.

Și de-atunci încoace- Pace. ..

Apoi să văd răsărituri de soare mi s-a părut dintr-odată binecuvântare! Și prima, pentru mine, cea mai mare!

Mă trezeam- repetat- răsărit după răsărit să mulțumesc c-a venit, dragului Soare…

Lucrurile-acestea- cum… de învățat – vin de la Sine…

Mecanism de explicat în cuvinte? Mai curând experimentezi.

Altfel spus, cum să manifești recunoștință? Îndreptând atenția spre tine.

  1. Te întrebi cine ești și ce vrei. Stărui să știi. Mergi în pace- de câte ori simți în locul unde e dintotdeauna Bucuria ta de viață -acasă…,acolo în sufletul tău:

  2. Înțelegi că locul în care te afli- din toate punctele de vedere-Azi, aici, acum- e cumul de alegeri personale. E dincolo de ”așa mi-a fost scris”, cu selecție de gânduri ”creatoare”.

  3. Te mulțumești cu ceea ce ești acum, aici, Azi.  Și când intenționezi schimbare…de aici-  începi să muncești căutând căi noi- imaginând vise îndrăznețe. Cere timp și răbdare. Merită, pentru că și tu meriți să trăiești curat.

  4. Scrii -în momentul preferat din zi- în agendă- recunoștința o exprimi în cuvinte. E angajament al tău față de tine că începi să-ți amintești- cine ești, ce potențial ai- alegerea să înveți să crești.

  5. Zâmbești. Când se poate, chiar râzi în hohote.

  6. Iubești. Începi cu tine! Te ierți și-ți permiți să trăiești cel mai bine!

  7. Respiri!

Cum să fii un om recunoscător?

Îndrepți mâna toată- nu doar un deget arătător- spre tine- cu responsabilitate. Simți așa- inima cum pulsează de viață, de generozitate și îți asumi fiecare alegere, cu credință în tine și-n Dumnezeu, în Univers, dacă vrei. Cu temei.

S-ar putea ca acesta să-ți fie un joc nou- însă deprinderea pe care o deslușești și o integrezi Ființei tale- e deplin înalt sufletesc. Sublim ceresc.

Ce caut eu? Sau Cine SUNT EU Azi?

Ce spun oamenii care s-au întrebt deja, existențial asupra scopului lor pe pământ….
Sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia.(Mircea Eliade)

Cu alte cuvinte ești aici, pe pământ să faci mai frumos locul în care trăiești aducându-ți contribuția prin talentul tău, care-i unic. Incomparabil.

În ce fel?

La tine e răspunsul.

Există miliarde de feluri de competențe -tot atâtea câți oameni sunt pe planetă- ceea ce ne diferențiază fiind capacitatea de a visa, puterea voinței și bucuria de a ști cine ești.

Ține de puterea mea a-l servi pe Dumnezeu sau a nu-l servi. Servindu-l, eu adaug ceva propriului meu bine și binelui lumii întregi. Neservindu-l, îmi pierd propriul bine și privez lumea de acest bine propriu, care stătea în puterea mea să-l creez.” (Lev Tolstoi)

Reflecții cu fericită aplicare-prin aceeași, minunată și Azi, exersare:

Chiar Azi-  începe cu angajament pentru ca visul lăuntric să devină manifestare: Azi- e când citești.

Dincolo de credințe care limitează, potențialul tău stă să se manifeste: bucuria asumării de înalte creste! Cu privire înainte:)

Să învățăm împreună Iubirea- cu asumare a responsabilității pentru noi înșine și pentru cei alături de care trăim.

Schimbarea înalță: mereu e mai bine:)

Cu fiecare zi, tot mai aproape de tine;

In pace, sufletul traieste sublim prezent.

Spuse mereu- dintotdeauna- și Azi- iți luminează Viata pe de-a-ntregul; ce-i de făcut, e de experimentat și de observat efecte:) Eu îți mulțumesc!

Iartă-mă!

Mulțumesc!

Te iubesc!

Te rog!

Simona, cu drag!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *