Un an cu Iubire, ca o zi de Azi

Frumoasă vreme, în suflet senin.

Anul tot  își celebrează sărbătoarea; se simte pretutindeni 🙂

Veni vreme să mă întreb în ce chip să zugrăvesc aici un Vis împlinit… iubirea-ntr-un an?

Daruri tie

Care să fie cuvintele prin care să-ți spun explicit cum văd oameni ca tine, cu fiecare Azi bucurii împlinind, miracole trăind? ( Cu asta m-am îndeletnicit, mărturisesc, adesea-am privit spre viața, șirag de miracole -trăind și eu, vise-dragi, mai împlinind)

Privesc la anul întreg-lumină: gânduri de pace-au creat minuni, acolo unde-ai simțit să concentrezi tu gândul.   E vorba și despre tine!

Se simte aceasta cu sufletul tot- și de la ”relativa” percepută depărtare.

Ce-nseamnă distanța? Ce.. timpul e oare? Să vedem… Ce e anul 2014? 2+0+1+4=7
Anul acesta e numărul 7 dintre vibrații. 7 sunt culori de curcubeu în lumină. 7 sunt zile într-o săptămână…( De cercetat semnificații, că-s frumoase. Anul nașterii-cu data laolaltă în ce mă privește e tot 7. Și ca să știi, locuiesc tot la numărul 7:)

Ianuarie-cel dintâi

Undeva, pe pământ iubit, într-o zi ca Azi un suflet de om încrezător simte că-i pretutindeni înconjurat de iubire. Cu sine alături înțelege ce-i ”Împreună”. Parcă tot mai deslușit, conștientizează.

Începe să trăiască îndrăzneala de-a visa. Aplică zi cu zi o sărbătoare-și face din a respira profund.

Se-ncredințează că –nainte-i calea lungă și frumoasă. Merge câte-o zi. Una câte una. Trăiește, cum zice. În prezent. Timp de Azi. Se trezește binecuvântând.

Februarie

 Fericirea capată exercițiu.  Repetiția creează obicei minunat.

Libertatea de a alege drum se concretizează în pașii înainte.

Omul deslușește că pasul doi al lui e un miracol. Că-și poate acorda dreptul de a experimenta, de a se răzgândi, de a începe altceva. Că are tot timpul din lume, cât gândurile într-acolo stau, pe culme de vis. Că ceea ce iubește să facă, să experimenteze e totodată un dar al lui oferit vieții din care-i parte.

Martie cu bucurii

Se-ntorc spre casa sufletului oameni dragi din oarecare depărtări.

Fiecare dintre ei împărtășeșc daruri de suflet din viață trăite. Începuturi, diferite…

Întoarcerea lor acasă e izvor de drum nou și pentru omul care s-a trezit că fiecare zi e-o dimineață.

E cale de lumină pe care și el și-o poate urma.  Alegere-e a sa.

Aprilie. Energie. Mișcare

Vezi viața cu bucurie când respiri atât de des în natura vie.

Câtă frumusețe e-ntr-o călătorie, ce răsfăț ți se așterne dinainte când împărtășești o bucurie!

Țară frumoasă, locuri cu minuni, cât ai sta să le privești, să le surprinzi, să le culegi cu sufletul și-apoi să le eliberezi în surâsuri….

Despre sine, omul mai învață o dată ce este detașarea. Loc de învățare e mereu…

Este minunată acceptare a vieții, știind c-ai eliberat Universului și lui Dumnezeu un vis în care crezi cu onestitate.

Călătoriile frumoase, multe sunt prilejuri de a-ți oferi ceea ce vreodată ai crezut că-i ”musai” să primești din altă parte.

Așa că ți-ai oferit prilejul –ai concentrat atenției divinității gândul și-ai avut încredere.

Realizezi că ești capabil să organizezi, să oferi, să fii, să zâmbești…Că ești.

Mai

Soarele zâmbește tot mai clar înțelegându-ți drum. Îl luminează cum știe de cald, protector.

Ești și tu acolo unde-i floarea să se deschidă mai gingaș, unde-i cuib de pasăre cu rândunele gata de lecții de zbor…

E așa de frumos, e atât de ușor să te bucuri de viață, observând…

Cântând sufletește, dansând cu diminețile-n răsărituri aurii.

Ți-amintești și tu?

Mai știi?

Iunie

Vis, ușoară accelerare, chiar exersare în alergare.

Fructele dintâi de vis se coc.

Cireșe minunate,  gânduri dezmierdate cu iubire și încredere.

Sărbătoare a aleilor cu soare din minte, omul se gândește la un următor pas înainte și cutează. Acționează.

Din Univers, pretutindeni se iscă semnale: ești pe cale, primește cu Iubire, ești pe cale!

Iulie

Și alegi să primești.

Te înscrii la un ”curs de formare”. Vrei să știi ce simți tu că poți face cum se face alături de oameni cu gânduri similare…

Alt vis împlinit. Călătorești.  Cunoști oameni pe care pare că-i știi de demult.  Atâta frumusețe la un loc-experiență minunată, te lasă c-un surâs îndelung în ființă…

Examene  se transformă pe loc în daruri pe care sufletul dă semne că știe să le poarte, inima le primește cu iubire, iar mintea…mai tace nițel, înțelegând să privească spectacolul vieții sublim, fără intervenții. Stă și privește cum Soarele luminează în zâmbet frici, cum jucăriile dimprejur capătă rol de răspuns, cum parcă-n fața ți se așază .. chiar vreo 7 oglinzi, toate ale tale și cum te privești cu recunoștință.

August

Întoarcerea spre tine, ca om. Tema îndeplinită.

Vis pe care sufletul ți-l poartă e gata viață.

Trăiești ce-ai dorit dintotdeauna. Ești tu. Ești chiar în locul tău.

Cum e?

Unde-s cuvintele s-o spună? Poți să-ți imaginezi ..e cam așa cum e-o –ntâlnire cu soarele și luna… într-același suflet, care se simte om.

Din locul tău acesta, auzi întrebări noi, le aștepți răspunsuri. Chiar experimentezi alegeri diferite. Ți le asumi.

Septembrie

Când omul înțelege ce înseamnă timp divin. Cum toate au momentul cel mai potrivit de-ndeplinire, așa-s și visele, au de crescut până la conștientizare.

E-o perioadă de limpezire. E-un timp cu tine. Mereu e-un timp, uneori e mai evident.

Octombrie

Gândurile-flori sunt roade ale vieții. Ca să răsară înalt,  se văd dintre frici.

Frici îmbrățișate –înțelese, trăite, acceptate lasă să treacă ce-i de trecut, omul iubește viața ca-ntrebg și așteaptă acționând cu iubire. Fără renunțare la ce-nțelege  că-i el.

Noiembrie

Dans cu inima. Dar. Sărbătoare. Faci cunoștință cu emoțiile tale într-o altă împlinire de vis. Mergi dansând la o întâlnire cu tine, așa cum de multă vreme ai năzuit și acum ai aflat despre asta, ca de-o surpriză. Afli că știi să trăiești cu ochii închiși fiindcă-n suflet ai descoperit că-o cald și lumină. De-acolo de unde vii, ești și tu esență divină.

Ții minte către ce loc te-ndrepți dansând. E pace în gând, e sublim în inimă. E vânt blând înainte mergând…

Decembrie? Azi! Prezentu-i bucurie.

Așa vazut-am eu anul, așa grozav și mai grozav cel viitor se-anunță să fie!

Fulgii-s sărutări din cer de la cei ce văd limpede și senin
iubirea din noi;
De la cei pe care îi purtăm în suflet vesnicii
Fulgii sunt scrisori,
”Te iubesc”-uri scrise de nori.
Șirag de culori în curcubeu,dragi amintiri, clipe vii,
strânse-n străluciri argintii;
Sunt zile de Azi trăite- împreună:
Gând, simțire,
surâs,
un vis!

Și ca să scriu o listă de ”bucurii majore” -la care te invit s-adaugi miracolul tău:

-într-o familie se naște un copil iubit;

-într-alta, o fetiță mult dorită vine ca miracol, de Crăciun,

– un om s-a deslușit pe sine și-a-nvățat că începutul e prilej de a renaște,

-cineva a îndrăznit să experimenteze o întoarcere acasă cu încredere, cu dragul iubirii din suflet;

– copii de 7 ani știu să citească cursiv- și e luna decembrie-3 luni de școală;

– un om ca mine și ca tine a avut curaj să caute drum nou și a schimbat 3 meserii până acum , permițând să învețe-ce a lasat de-o parte în primii câțiva zeci de ani- experimentare;

-un copil s-a transformat(exersând, din părintele- care-a învățat să fie în familie )într-un adult responsabil;

-alt om și-a îmbrățișat teama de lipsuri și-a-nvățat că merită o viață prosperă;

-eu locuiesc în casă nouă și-am învățat o mulțime despre ”a alege” (m-am mutat înadins lângă un parc întins, cu soare, ca să am vreme de ..alergare:));

– oamenii  se întorc spre oameni cu înțelegere.

Să priveşti lumea cu inocenţă, acesta este singurul fel în care lumea prinde viaţă. Ochiul tău este cel ce dă viaţă la tot ceea ce vede.
Pentru ca noi înşine să fim vii, o Fiinţă inocentă ne-a privit la început. Acesta a fost actul care a sădit sămânţa întregului univers, iar acest act a fost unul de iubire.

Vei cunoaşte din nou inocenţa când vei putea vedea iubirea ce respiră în fiecare părticică de creaţie.
Deepak Chopra

În ce mă privește, sunt bucurie în fiecare Azi, în mod intenționat. Mă joc serios exersând în fiecare zi. Mă pregătesc pentru ce-i frumos. Trăiesc cum simt.

Mă bucur să scriu, învăț să observ, să privesc și să-ascult.

Cu drag,

Mă înclin!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *