Copilărie

Știi? Strălucirea aceea care îți scaldă inima și o lasă în libertatea ei să fie. ..

Zâmbetul jucăuș, ochii-întrebări, pacea din răbdarea cu care te prinzi să cunoști om nou.

Vrei să fii prietenul meu?

Și fix așa urmează să fie.

Prietenie.

Să auzi ce mai spune celalalt, dincolo de gândurile tale.

S-asculti, pe deasupra cuvintelor cum cântă un suflet, senin ca al tău. Și să încuviințezi. Și el/ea este.

777Miracole

Cum să mai fim copii?

Să zâmbim cel mai mult.

Să credem că zâmbetul nostru, copii reveniți în suflet de om cu vise mari ridică în surâs pacea lumii și face o sărbatoare din întreg pământul. (Da, se poate! Ia zâmbește , să simți…)

Că zâmbetul acesta, la unison construiește prezentul pentru noi toți, din perle-clipe conștiente de iubire.

Copilul e minunea aceea care a revenit între noi – chip de mesager celest.

Are infinitul luminii drept bibliotecă de sentimente de transmis și e un sprijin de nădejde.

Oriunde l-ai întâlni, în trup de vânt, ori în casă de lut de pământ, cinstește-te pe tine, întocmai ca pe el. Privește-te în miracolul din ochii lui. Poți? E exercițiu, cum socoți?

Cum să mai fim copii?

Să culegem direct de la sursă rod și să bem din izvorul proaspăt apa cu nădejde…

Să iubim verdele și senzația de talpă pe pământ.

Cum să mai fim copii?

Să ne mai jucăm de-a adevărul nostru.

Să ne jucăm până ni-l amintim pe tot. Că-i unul. .Da, de-a visele în care credem noi, vise pe care le oferim, apoi, în împărtășire cu oameni ca noi. (Chiar, unde sunt visele…? Și eu le mai am.)

Copilul?

Se preface că joacă altfel el până înțelege cum să te-ajute, tot el-neuitându-se în exprimare pe sine. De-aceea uneori pare că-i rebel, că te provoacă, că trece mult peste reguli/norme care nu-s ca el…

Se caută pe sine apoi vine. Dintotdeauna, el.

Într-una din zile se întâlnesc-după obicei, la lecții despre A FI ÎMPREUNĂ doi maeștri.

Au de învățat despre acceptare, fie că unul este mai mic, altul este mai mare, cu experiențe care se întâlnesc. Se reunesc la o ”școală a universului”, unde fiecare învață de la fiecare.

Relația care se leagă e un joc de-a cunoașterea reciprocă. Și e un fel de explorare.

Maestrul cel mic vine după o odihnă prelungă și-a cam uitat să vrea să scrie litere în cuvinte. Spune totodată, privind spre camarazi de bucurie că tare i-ar plăcea și lui, ca ei, să știe…să scrie cursiv. (Unde-i antrenamentul…)

Motivele ”contextului”? Cele adevărate sunt în sufletul dumnealui.. Străduința e comună-lipsește constrângerea. Ce-ar căuta??

Posibil să învețe la timpul lui altfel descifrarea mesajelor cuvinte. Cert e că printre lucrușoare, caietele uneori îi lipsesc. Împreună cei doi maeștri au de învățat și fiecare pentru el, lecția disciplinei, a perseverenței, a fluenței.

Tot constatare e că atunci când se exprimă, fără scris, maestrul școlar -cuvintele pe care le rostește se văd izvorând dintr-un vis cu îngeri. Așa de frumos vorbește.

Vede cu ochii iubirii orice –ar povesti. Numai să-i dai voie să-și deschidă aripile și să-i amintești că știe și el zbura. Cu răbdare, află și el drumul inscripționării pe agenda a poveștilor frumoase pe care le știe…

Permite azi copilului să-și scrie misiunea sufletește: aceea că uimește prin spontan și firesc.

Copil minunat, de pretutindeni, copil al prezentului, drag om nou, te iubesc! Știi că și tu ești?

Simona, cu drag!

De impartasit cu cei dragi, spre  bucurie, s-aduca zambete in viata. Să ne coloreze cu iubire lumea!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *