Pe scaunul realitatii. Azi. Vii?


Spre atenta reflectare, cu motive de-nceput: minunată vreme: iar e Azi!

Deunăzi, postam intr-un grup de socializare ideea urmatoare:

Când ai permite ”judecătorului” din tine să urmeze o specializare nouă. Ce-ai fi?

 

 ChairCreative Commons License Daniel R. Blume via Compfight

Eu aș fi acționar de pace.  Tu?

Un om, un membru utilizator a avut un comment interesant.

S-a constatat si ca s-a postat dublu, asa ” replica ” simtțita ca necesară s-a remarcat prin… cuvinte din registrul de frecvente oareceare ( ce a răspuns e  semnificativ pentru semnatar; pe mine mă interesează și  înțeleg că mai sunt întrebări, cu privire la interpretări, că nu toate întâlnirile au directă oglindire cu mine).

Wayne Dyer afirma, imi amintesc și parafrazez că ceea ce fac ceilalti e răspunsul lor, tu cu răspunsul tău iti croiești o cale.
Am stat, m-am gândit, ce pot să răspund si dacă e rost. Ce învăț de-aici? Am observat. Am încetinit ritmul.
Azi, in același grup, același om, cuvinte similare, la alte postări despre iubire necondiționată, tehnici de relaxare-cuvinte tot astfel.

Ce știu eu? Știu că fiecare se exprimă pe sine, totul vine din interiorul omului, toate cuvintele, mai ales când acesta crede ca descrie pe cineva. Asta o stiu eu, fiindca asa mi s-a confirmat. Adesea.

Tu sa nu mă crezi, pune sub semnul experimentării al chestionării cu rațiunea și inima ta, de-i așa. Mereu. Oricând.

Motivul următor, alt izvor,  de articol prezent: mai tarziu, spre seară, citesc un articol:

(poate deschide diversitate de perspective, chiar te rog, cu considerație aleasă, cănd esti interesat/a, parinte, tanar student, bunic, sa-ți iei un timp de-a conștiența, zic; și vezi și comentariile. Dă-l intâi , ție, pe-al tau. Să vezi corespondențe…)

Despre ce e vorba?

Despre rușine.

În scala conștiinței are un loc de jos. Blochează. E ca o frână, când înaintezi spre cine ești.

E vorba despre un scaun, un copil,  despre  faptul că în prima zi de grădiniță, unul dintre copii nu dorește să împartă jucăriile cu colegii din grupă, are o reacție,  care a declanșat povestea, urmările.

De fapt, cu puțin umor, păstrând seriozitatea subiectului, eu cred că personajul principal devine acest scaun, care până la final găsește alt personaj care să-l ocupe. Eu așa am înțeles.

Citind, caut. Caut..  Soluția la problema?

recalls, paints dalioPhoto via Compfight

Aici, pe teritoriul soluțiilor ..poți sa „te rătacești”, fără act de prezență directă.

Auzi poveste, o transformi prin însăși percepția ta, o accentuezi.

Tot azi, spre exemplificare, iată-aici ce-am găsit:

E vorba, pe scurt, despre povestea reală in care un om este pozat de 6 fotografi, cărora li se spun 6 povești diferite despre subiect. Ce vezi in cele 6 fotografii?

Citesc din nou, reiau articolul  despre scaunul rușinii, acel scaun din grădiniță mi-amintesc de banca magică din clasa mea de copii…și văd unde vibrez. Căci știu, are el un semnal și pentru mine… și inteleg cum face referire la actualitate, modernism, educație de calitate. Și-s de acord.

Asa cum subconstientul nu-l știe pe „nu”-și rezolvarea de caz știe ceva când e orientată pe ea, pe soluția, individualizată.

Ce-i de facut când se petrece un atare eveniment?

E de lucrat cu suflete. Cu toate. La exact momentul actiunii prezentate.

Numai copilul? Doar educatorul? Ceilalți copii? Părinții voinicului hotărât… Sunt o rețea. Sunt una.

Se depistează cauze. Sau se ameliorează intai efecte?

”Se face surf” emoțional cu binele în gând, dată fiind situația… cu accent pe stima copilului/copiilor, cu tact. Capitanul vasului e calm, chiar de marea din sala de grupa freamătă. Nu-și comanda asta, de asta e acolo. El trăiește, e model. Transmite, mai ales prin stare. În ce condiții? În cele ale bucuriei de a fi. Că și drumul unui vapor pe mare calmă e altfel.

Wild and ThreeCreative Commons License Donnie Ray Jones via Compfight

Nefiind situație regizată, „viata in direct’ din grupa/ ori sala declasă e un fel de carusel. Urci? Energiile laolaltă au atâta nevoie de descătușare, fără să fie cu vreo mirare… Poate-ai remarcat.

Poți opri copilul să se exprime? Vrei?

Poți instant de asemenea, pe angajament scris ca să știi să vezi ce va urma…să oprești cumva altfel decât prin fel de a fi, pe ceilalți dintre copii să primească, să reacționeze, să răspundă?

Educația a făcut mai multe drumuri până a acostat nava la grădiniță ori la școală. Are colecții de deprinderi,  de 2-6 ani.

E viață, ca-n toate manifestările ei. Depinde de toți laolaltă. Unii știu, alții experimentează, toți învață împreună.

Și tu, omul de acolo și tu exiști. Ca la handbal, pivot. Element central. Mereu cu accent pe copil. Un joc cu mingea comunicării, a adevărurilor personale, al măiestrei prinderii de înțelesuri.

Vin în minte idei,  întrebări. Le opresc.

Copiii de azi sunt maeștri de viață. Știm ? Asa se simte c-am ajuns sa facem lucruri. Așa să trăim. Merge altfel, viața. E povestea cu cine-a fost primul, oul, găina, și-i cu tâlc, de care vrea fiecare să priceapă, după înțelegere a succesiunii, a ciclicitătii, a realității.

Și când copiii vin să ne-nvețe ceea ce ne prefacem că am uita, în graba aceasta, a vieții din viteza a șaptea. Simți la fel ?

În viteza aceasta, a prezentului, ce faci intai si-ntai?

Ce e cel mai important. Sau bine.  Asta faci. Ceea ce crezi tu, cel ce experimentează, care trăiește evenimentul. Ce anume este cel mai important, cand se-ntâmplă așa?

Rezolvi pașnic situația, cu zâmbet. De-aici de unde scriu, așa se vede-acum, de-acolo dintre ei, dintre copii, altfel ar fi, cam tot aceeași gamă, spre împăcare. Din papucii lor… e altfel.

Abandoned shoes Ben Leto via Compfight

Apoi…

Când e vorba despre prima zi din grădiniță, întrebarea poate fi și cât cunoști copiii. În a 105 –a zi, întrebarea rămâne aceeași.

Unde își trimit părinții copiii?

Între oameni. Toți părinții își trimit minunile dragi-dragi la grădiniță ori la școală cu iubire de semeni izvorâtă din primii ani de-a familia acasă, cu har, cu îndemnul de a se juca și a vorbi frumos, exact cum au văzut ei în sânul părintesc că este de trăit.

Cum se vor purta ei între oameni ca ei?

Dascăli pot exemplifica din viata trăită între copii, cu experiență adusă la zi. Părinți cu deschidere si onestitate, pot confirma, cand analizează un parcurs școlar.

O recomandare de suflet este  cartea Niculinei Gheorghiță Credințele noastre creează realitatea noastră,  care înfățișează realitatea, din puncte de vedere diverse; al mamei, al specialistului psiholog.

5+4+3, Walking cobalt123 via Compfight

”Intre 1-7 ani se formează se modelează caracterul copilului. El va învăța prin ceea ce i se arată. El deja observă actele de iubire autentică și le înregistrează. Învață din gesturile și atitudinile celor din jur, îi imită perfect.

Un părinte smerit transmite copilului că toți suntem una”, că toți suntem minunați, că toți avem loc sub soare.

Cred că  grozav se prezintă cel care vorbește despre sine.

A scoate în evidență lucruri de corectat e  simplu lucru.

E exact așa cum se subliniază greșelile cu roșu într-un text. Și doar ele se văd? (Testează tu… scrie și subliniază ceva.)

Mai cred ca fiecare om isi onorează existența aducând prin darul lor, dar de frumusețe , servicii semenilor.

Fiecare se adresează unui anumit public țintă. Aceluia cu care se potriveste.

Să vrem ca toți oamenii să traiască, indiferent de diferențe, de natura lor, pe-aceleași nivele de exigențe, e drag și lăudabil. Exigențele? Pe-același principiu etern natural al actului de a primi ca să dăruiești se bazează franc. Așa sunt sanatoase. Așa sunt realiste, din toate punctele de vedere: cand concordanța cu ele e o realitate.

Altfel, povestim, ca sa facem cei ce știm.

Minunata-i treaba, făcută bine, nerepetată la indigo, ci adaptată din respect pentru om, cu documentare actualizată și profesionalism, cu iubire, cu conștiență.
(M-am cam pornit… Sau m-am oprit?)

Te las pe tine.

Din drag pentru Meseria de Om.

Înseamnă și copil-să vezi copilărie.

Om e si educatorul si părintele om… Om și reporterul și presedintele și vânzatorul și mecanicul și fiecare și e și cel ce-a reusit sa desprinda din contextul cadrului universal, larg, mare ideea de educație frumoasă. De unde-ncepem cu omul, zic? Dintr-nceputuri și cu ochii spre  roadele prezentului?

Tu? Ce spui? Cum reușim? Lăsăm scaunul acesta liber? Sau îi dăm o altă-ntrebuințare?

Din scaunul, cum a fost el numit, să-i zicem .. scaun de autor?

Educație cu iubire să fie!

 

Simona, cu drag!

(și-un copil interior care înțelege ce-i cu rolul atribuit unui scaun de Azi, și-un educator)

 

Îți mulțumesc că ești! Îți mulțumesc că citești!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *