Despre a sta pe loc, a trece, a aștepta, a ști când: alegerea

Imaginează-ți că e o dimineață obișnuită de mers la serviciu, ori de îndreptat spre școală, grădinițe, cu copiii de mână alături, tu însoțindu-i.

DON'T walk or cross or ride a bike or anythingCreative Commons License Daniel Gómez via Compfight

Zi de luni, ori zi de vineri, oricare, alegi să fie. Zi obișnuită.

Știi unde vrei să mergi, într-acolo îți sunt îndreptați pașii.

Vezi, alături de tine oameni mai mulți care merg în aceeași direcție cu tine.

Cum te verifici că știi tu ce vrei?

Știi. Ai de ajuns într-un loc anume. Conștientizezi că te-ndrepți într-acolo cu un temei… ”Merg acolo, fiindcă acolo vreau să ajung.” ”Duc copilul la școală.”

Mai presupunem ceva?

Mergem pe jos? Distanța e scurtă, cam jumătate de kilometru, parcurs în 10 minute lejere.

Să faci cu pașii tăi calea- prețuiești și călătoria și mișcarea. Ai timp. Ți-l oferi.

Ajungi, firesc la un moment dat să traversezi o stradă, fiindcă așa e traseul.

Te oprești. Este o intersecție semaforizată.

Semaforul e pentru tine și cei care merg pe jos asociat cu moment de oprire. Indică culoarea roșie pentru pietoni.

Coincidența face ca și pe șosea tot liniște să fie, tot o pauză-n trafic, așa  se descrie mișcarea autoturismelor de oricare fel, acum și aici. Inexistentă. (Copii isteți ar exclama: E ”capcană” 🙂 )

Nu trece vreun vehicul; pe carosabil oameni, copii și adulți, fel de fel.  Căciuli colorate, obraji roșiori, puțină iarnă afară și zâmbete-n suflete. Stau toți și așteaptă.

Street of Paris Franck via Compfight

Propun ca observator, în jocul nostru de-a imaginația, 2 feluri de acțiuni: 2 alegeri, mai curând. Ce se poate petrece?

Un domn cu copilul de mână, părinte, privește îndelung în fiecare parte de șosea, ia pruncul și trece calea. Firesc și copilul cu-acesta, odată a traversat.

Oamenii ceilalți, toți, așteaptă la semafor -vreo 4 minute să tot fie, ce par a se dilata, ca timp- de parcă înadins se  lasă loc de reflectare- oamenii așteaptă, iar stau, tot acolo-s, ca s-apară semnal de trecere cu ”verde colorat” indicator.

Pe carosabil, alți copii stau de mâna părinților lor. Ei și câteva întrebări murmurate și răspunsuri:

”Noi mai stăm să se facă verde semaforul”.

”Ei de ce-au trecut?” ,”Știu și ei ce e acela un semafor”…? Unii da, alți oameni își asumă să învețe.  Poate doar un aflat despre el. Nu l-au ”aplicat”.

Putem să ne închipuim sau știm deja că și în viață apar frecvent situații cu ”treceri semaforizate”. Experiențele umane cumulate, de același fel au dat un anume rezultat.  Semaforul poate fi un tâlc. O scurtătură, ori o steluță magică drept ajutor.

Poate că știm că ”verdele” e semn că poți traversa, că și așa, tot privești în ambele părți de stradă, că să te asiguri că e liber drumul pentru tine și ți-e și bine astfel.

Verdele acesta unanim e foarte posibil să se fi constituit așa, drept rezultat din experiențe legiferate în norme de circulație pentru pietoni, care pot să semene (ori știi deja, sunt unanime) cu legile naturale ale firii… Că-i nimerit să aștepți când tu ești trecător la pas, să ai siguranța acțiunii.S-aștepți momentul potrivit.  Că Dumnezeu e și toate-s alături, tu alegi ce valori să respecți.

Alte experiențele, de viață, cele care, fără semafoare, sunt cele ce pun la încercare, valorile personale și testează tot responsabilitatea pentru acțiuni. Treci strada, fără semafor și poate știi că mai atent privești în stânga/dreapta ca s-alegi ce faci.

Tu cum faci trecerea?

De unde vin deciziile? Chiar și aceasta simplă de a traversa o stradă?

Din ”rădăcini personale”, din ceea ce vedem că fac și alții și consecințele prime, aparente?

Ori din convingeri exersate prin acțiuni repetate-din obișnuințe.

***

Știai?

Creierul iubește ceea ce cunoaște deja. Mintea umană preferă ceea ce îi este familiar și dezagrează noul.  Când te gândești ce-ai face, când înțelegi cum vine asta.

Minunat e să te-asiguri că schimbarea face bine. Să treci o stradă, chiar și semaforizată pare lucru simplu.

Să schimbi un obicei? Întâi să știi că vrei, că merită, că-i spre înalt bine. Apoi să experimentezi cu acțiuni de cele noi.

Asta da ucenicie permanentă, reactualizare conștientă, viață în binecuvântări.

Grozav  mai e, să știi direct, precum cunoști ce-i verdele semaforizat, cum că fiecare acțiune are efectul ei, asociat.

În loc de final:

Exemplificare, acțiuni: Hidratare-corp fizic- sănătate.

Sticla cu apă alături, la vedere.

Informația necesară: apa curăță cel mai bine interiorul corpului omenesc  de orice fel de reziduuri, vibrații, gânduri. Ești apă, majoritar, când simți sete, bei.

Conexiuni: și lămâia din apă face minuni.  (Îți știi cel mai bine corpul, când ai învățat, c-ai intenționat să-l asculți, atent. )

Ș-apoi… din întâmplarea- joc imaginat:

Un singur om a traversat? Testul Universului pentru oamenii care știu că ei aleg să respecte culorile semaforului.  Ce zici tu?

Și dacă… la semafoare, ne-ntâlnim energii din gânduri creatoare, cu tot cu lecții ori experiențe de-nvățare? … și înțelegi că suntem în etape diferite?

Viața, despre acceptare.  Fiecare am învățat/învățăm cândva cum e cu trecerea mai ales când există și semafor!

 

Simona, cu drag!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *