Ce mai face copilul tău?

”S-a necăjit copilul meu fiindcă proiectul la care a lucrat, n-a iesit din prima, cum a sperat… A plâns toată noaptea..
 
Iar tu, ai răspuns… I-ai zis că de cele mai multe ori și a treia experimentare aduce in suflet bucurie mai mare? Ca important e sa continui pâna reușesti. Așa-i?
Îi povestesti?  Împărtășești cu el, cu copilul tău că ai trăit și tu experiențe similare? Blajin, precis că îi oferi și o îmbrățișare.”
 
Cui i s-a mai întâmplat? Tu cum ai reacționat?
 
***
Povestesc și eu…
Prin clasa a XII-a de liceu, tot stăruie în gând o amintire. E momentul când, urmând să susțin lecția de diplomă la istorie, eram pregătită cu 2 feluri de resurse: cele scrise (planșe, fiindcă doamna dirigintă ne obișnuise dintr-a IX-a cu ele) și cele .. .IT.
S-a întâmplat…
Emotii eu? Mereu.
Erau pregătite imagini, fotografii.
Știu că retroproiectorul n-a funcționat atunci și am improvizat un scenariu B, având pe ce să mă bazez ca o alternativă.
Momentul-acela nu m-a derutat, fiindcă aveam în minte, ca o lumină clară rezultatul final: mă vedeam deja în clasă printre copii. Mă plimbam printre ei. Să știi…
Imaginea asta rula mereu, mereu în mintea mea. O susținea ceva, din inimă încrederea.
Ceea ce s-a și petrecut. Pană azi, aproximativ 22 de ani de bucurie.
Mai mult, fiindcă vine-n mintea mea exact asa,  o simțire argumentată de gând…iti mai spun ca in copilărie, de fapt printr-a cincea gimnaziala era sigur asa, practicam atletismul.
Domnul profesor Wagner e un soare din gândul meu.
Blandete, disciplina, perseverenta… chip de zambet, mereu.
Alergam în cursa cu obstacole, asa mi-amintesc c-am gandit și-atunci am vizualizat o cursă la fel, la lecția de diplomă.
Gardurile acelea-s mereu de depăsit.
Poti face asta, usor, prin inaltare.
Ori..
Poti atinge obstacolul, poti simti că pe moment doare; e după tine și după puterile tale.
Eu? M-am facut invatatoare…
 
Cum și ce a sustinut launtric visul-acesta mie mi-a devenit clar…. Lumină ti-e traiul printre ei, e credința mea.
Asa se face că… convingerea mi-a rămas atâta vreme ca soarele-n amiază, înaltă pe cerul vieții: a fi printre copii!
”Îndoieli mi-au fost și mie destule”.
(Si mie… Si mie….)
 
Examenele toate pentru visul de ”învățător” ori specializări similare, s-au sustinut cu
ușurință și-au parut la îndemână mereu.
 
Ce pare simplu, în fapt, cu bucurie e îndelung muncit, și ușor; acesta ar putea să fie un indicator… s-ar putea sa fie Calea.
 
Despre mine, eu, autoarea, am încă de susținut si.. pentru a …11 -a oară un ”examen” principal, unii-ar zice..”greu” :).
(Mă tot gândesc la bec-lumina care pân’ la urmă s-a inventat… )
 
 
 
Scrieri- inspirații din suflet de copil interior. Cale liberă au fiindcă transmit ușor.
PS. Ridică-te și mergi, aș spune eu copilului meu cu calm. Iar tu?
Copiii vin în viața noastră ca șansă de a ne retrăi. Depinde de conștientizare.
Un fel de îndrumar, mie mi-a prins tare bine sa citesc: știu că devin ceea ce gândesc. Un gând de încredere copilului tău, copilului interior, mereu.
***

Milioane de cititori au trăit experienţa puterii descrise de James Allen în cartea Omul devine ceea ce gândeşte.

Simona, cu drag!

Mă înclin!

comments

Lasă un răspuns

Or

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *