Arhive lunare: ianuarie 2017

Azi, e în fiecare zi

Fiecare zi,
cu experiențele pe care ți le oferă spre trăire, te deprinde cu ”instrumente” necesare ca sa te poți bucura de visul tău cel frumos.
(Visul. Orice gând îți surprinde inima cântând și e perseverent în tril, așa…)

Te descoperi pe tine, când observi că te-ai detașat de cărți citite, de sfaturi cerute și primite și privești cu luare-aminte la momente trăite, ca să înțelegi.
Viața, e joc frumos, jucat cu succes când îi trăiești cu bucurie ”regulamentul”. Regulament din valorile tale care te slujesc și te împlinesc, ca om.

O mare valoare din viața mea e ”copilăria” și n-o explic, ci o trăiesc serios. Joaca, de-a omul bucuros care este chiar așa și naturalețea.
Uite cum, drept exemplificare,
Într-o zi ca asta, m-am gândit ori am simțit: să vină copiii bucuroși la școală-așa ar fi în fiecare zi un fel de răsărit.
Ei sunt, fiecare, soare care luminează suflete de oameni mari. Luminează universuri infinite.
Chipuri, zâmbete, ștrengari…

(De-a Azi.
Soare, raze si copii: lumina si minunății!)
Am deschis noi fereastra să privim soarele cum răsare.. și-a rămas o vreme fereastra deschisă așa, cu „infinitul” mijlocitor…
Semn întrebător.
🙂
„Infinitul” este de aceasta dată un obiect concret, dintr-un fel de metal, un talisman găsit cândva și aflat pe pervaz, chiar așa.
Fiindcă …
Ești ceea ce te crezi pe tine, tu, a fi. (Neville)
Cred că am o idee despre cum
răsare soarele devreme de dimineață
ca sa iubească, așa cum e el,
cu taina, în strălucire
fiecare minune de viață…
Am simțit de curând -ca dintotdeauna- ceva
care-ar semăna
cu recunoștința
de a asculta in nemișcare și pace cântecul vieții care respira lin.
E-așa in suflet, senin…
Ca o rugăciune.
*
”Rugăciunea, secretul schimbării viitorului, omul fiind elanul care dă curs rugăciunii sale, prin acțiune, conformă cu ea” Neville.

PS. Eu?
Mă străduiesc și Azi să iubesc necondiționat pe cineva care a susținut că ”școala e de aruncat” și eu am mai stat să ascult.
(Iubeam deja, ori n-am știut. ..?)
Tu, unde-ntâmpini provocări?

***
„Cunoașterea este importantă, dar numai dacă suntem buni si blânzi cu noi înșine în timp ce acționăm pentru a descoperi cine suntem. „Viața trăită din toată inima” înseamnă nu doar aprofundarea cunoașterii de sine și asumarea puterii personale, ci și acceptarea fragilității și vulnerabilității noastre.” – Brene Brown. Aici e-o ”cheie”. Cred în darul pe care îl reprezintă fiecare zi trăită cu prezență.

Asta vreau? Ce răspund ori spun, mi-ar plăcea și mie să primesc…? Fiindcă prin ce sunt, dăruiesc.

Simona, cu drag.

Mă înclin!

Și mai ales, îți mulțumesc că ești!

Când schimbi perspectiva, lumea devine vis

M-am născut pe meleaguri moldovenești. Am obârșie răzeșească.

(Asta, cu tot ce-am experimentat eu despre A FI ai cum schimba, prin ”a domoli”.

Cum să explic…

Vulcanul, când e el cel mai activ… Doamne, cam așa și eu…  pot să fiu. Știu.  )

”Țin”, evident cu Ștefan cel Mare din motive foarte clare. Cu toată inima, din toată convingerea-istoric, vreau să subliniez.

Mi-a plăcut istoria mult și o iubesc și acum: disciplina asta m-a învățat că se repetă până la însușire temeinică, cu etape din ce în ce mai elaborate o temă anume. Așa cred eu. Experiența pe care îmi bazez credința e -firește-cea personală, și cea colectivă, fiindcă trăim împreună într-o lume construită  parcă anume pentru noi.

Ce-mi mai place mult e expediția în timp pe care- tot istoria, disciplinată o prilejuiește, din timp în timp-că-i trecut, viitor, ori prezent, celui ce preferă să devină un om atent și conștient.

Revenind la gând și la Ștefan cel Mare am să mă opresc asupra unei idei la care am reflectat îndelung:

… bine-bine, ne-am luptat cu turcii vreme multă, de prin 1450 și ceva încoace, gândindu-mă tot la vremea domnitorului moldovean, exclusiv, astfel. Așa știu eu de la cei ce s-au încumetat să scrie, ca să avem noi azi dovezi și urme de civilizație, ori răspunsuri la întrebări despre rădăcini strămoșești. Aici, când îmi e permisă-în loc de sfat,  opinia,  căci tu, cercetând, tot variante inedite, noi, poți să găsești. Alegi, selectezi, îți servesc binelui tău. le adopți.

Ne-am luptat cu turcii.

Bun așa. Așa s-a scris pentru noi istoria.

Ce căutau ei la noi?

hippie bus Indra Galbo via Compfight

Fără dubii, veneau într-un loc minunat, bogat, cu pământ rodnic, îmbelșugat. România. Și azi e asemenea. Minune de locuri frumoase-frumoase.

Și dacă…  turcii veneau în drumeție? (Îmi permit un fel de șagă, scopul e o intenție bună.)

Dacă auziseră de-așa frumusețe de ținut încât, câtă frunză și iarbă au venit aici să se convingă. Daca voiau armurile și iataganele să le ofere la schimb? Și dacă au fost interpretați eronat, din motiv că ai noștri tot la dușmani-prin veacuri, au învățat să se aștepte…?

Cu-așa o mândrețe de țară dragă, crezi c-o fi ușor să vii s-o cercetezi?

D-apoi s-o stapânești.

S-a gândit careva la posibilitatea ca cele două tabere română și otomană să aibă perspective diferite? Iar la întâlnire, doar așa să-și poată ei negocia felul de a comunica? Privim la noi, în timpuri noi…

 _MG_9230 Immigrant family. Sakuto via Compfight

Am să vin cu un exemplu concludent, cât pot eu de autentic și de recent, din prezent. E din lumea copiilor. Da-i cu relevanță.

Pauză școlară. Zarvă, sute de voinici. Băieții imită luptele adulților, pe-te-miri-ce, fiindcă ei așa învață, prin modelare. 3 dintre ei se încaieră nițel, timp în care unii dintre elevii personali au vrut să-i împace. Și-au luat firește- o porție egală de mic conflict și ei, fiindcă majoritatea nu avu timp să conștientizeze ideea de pace. Fiecare recunoaște ceea ce este deja în sine, așa se-ntâmplă și cu noi, adulții fel de fel.

Aha?

Mai bine ”salvatorii” îți vedeau de treaba lor. Corect! Da… mulți copii erau acolo laolaltă ca să fie timpul unui gând așa de relaxat…

Energie… Dă-i conflictului pace.

Vreau să revin acum la turci și moldoveni-români, adică.

Curioasă să aflu cum e omul în țara lui, după sute de ani  de istorie în care ne-am intersectat, am explorat și eu Turcia în două vacanțe.

Am fost să-i cunosc așadar pe turci ca oameni, acasă la ei. Bucuroasă și uimită și …. mă-nclin în ce fel am văzut eu că sunt.

Omului, pe care-l întâmpină plecându-și sufletul până la pământ, turcii le sunt, dar.

(Că vorbesc despre o experiență acum ,și am darul de a ”insista pe cuvânt” o știu și cred că-i un fel de ”fel de-a fi al meu”,  drag mi-a fost să descopăr așa, e posibil, chiar evident…., omul e frumos când te vede când te apreciază, când e la tine, atent.)

În 2009 am fost prima dată în Kusadasi, iar în 2014 la Istanbul.

Dacă mi-a plăcut bazarul? Da.  Și de-acolo am priceput că turcii preferă să știe omul care cumpără de la el, om mulțumit. Depinde de abilități.

Aș putea să scriu o carte, că-mi place să dau frâu liber cuvântului din a simți natural. Prefer să conchid cu o părere, accentuată și-n țara noastră, acasă, fiindcă oamenii aceștia, au magazine și restaurante, lucrează cu noi și pe-aici și-s la fel:  blajini, primitori, generoși, calmi, surâzători.

Ce ..i-a schimbat în 700 de ani așa?

Ori a-nceput să-i privească cineva …altcumva. Sunt oameni, ca noi.

Cred că undeva în timpul lor a existat un moment de schimbare de mentalitate. Eu l-am găsit-momentul- și-l știu cumva, fără să vreau a-ți forma opinia ori a te influența, iți spun că am să citesc pe-ndelete despre momentul la care fac referire.

Din povestea cu Ștefan cel Mare și luptele sale de apărare a gliei iau valorile pe care îmi place să le cultiv și să le transmit mai departe:

curajul,

iubirea de glie ( că mi-am permis aici să etalez o anumită interpretare, a mea)

adevărul,

comuniunea

spiritul de echipă

limitele personale sănătoase (cred că românii nu voiau să dea țara lor în explorare)

Și mă gândesc cât de mândru s-ar face marele domnitor ”moldovan” când urmașii ar face pace din valorile pe care le-a conservat Domnia Sa.

De-o atentă reflectare:

Și dacă omul a venit pe Pământ să ajute alți oameni?

Să fie el omul pe care-l vrea regăsit în oamenii de lângă el?

Și când am reuși să vedem -că indiferent de țară- contează cum te simți acolo unde ți-e dat, alegi să trăiești, să fii atent la cine sunt cei cu care te însoțești?

Și dacă toți avem dreptul sublim de a locui pe frumosul Pâmânt, grijă să-i purtăm, fiecare?

Și când ”Pământ” s-ar scrie cu ”P” mare de la  ”pasiune”, ”pot”, ”picioare” de mers pe drumul tău, ca să trăiești cum îți place? Și dacă suntem aici să facem împreună o frumoasă demonstrație de pace?

Ce spui?

***

Simona, cu drag,

Ma înclin!