Arhive etichetă: Copii

Azi, e în fiecare zi

Fiecare zi,
cu experiențele pe care ți le oferă spre trăire, te deprinde cu ”instrumente” necesare ca sa te poți bucura de visul tău cel frumos.
(Visul. Orice gând îți surprinde inima cântând și e perseverent în tril, așa…)

Te descoperi pe tine, când observi că te-ai detașat de cărți citite, de sfaturi cerute și primite și privești cu luare-aminte la momente trăite, ca să înțelegi.
Viața, e joc frumos, jucat cu succes când îi trăiești cu bucurie ”regulamentul”. Regulament din valorile tale care te slujesc și te împlinesc, ca om.

O mare valoare din viața mea e ”copilăria” și n-o explic, ci o trăiesc serios. Joaca, de-a omul bucuros care este chiar așa și naturalețea.
Uite cum, drept exemplificare,
Într-o zi ca asta, m-am gândit ori am simțit: să vină copiii bucuroși la școală-așa ar fi în fiecare zi un fel de răsărit.
Ei sunt, fiecare, soare care luminează suflete de oameni mari. Luminează universuri infinite.
Chipuri, zâmbete, ștrengari…

(De-a Azi.
Soare, raze si copii: lumina si minunății!)
Am deschis noi fereastra să privim soarele cum răsare.. și-a rămas o vreme fereastra deschisă așa, cu „infinitul” mijlocitor…
Semn întrebător.
🙂
„Infinitul” este de aceasta dată un obiect concret, dintr-un fel de metal, un talisman găsit cândva și aflat pe pervaz, chiar așa.
Fiindcă …
Ești ceea ce te crezi pe tine, tu, a fi. (Neville)
Cred că am o idee despre cum
răsare soarele devreme de dimineață
ca sa iubească, așa cum e el,
cu taina, în strălucire
fiecare minune de viață…
Am simțit de curând -ca dintotdeauna- ceva
care-ar semăna
cu recunoștința
de a asculta in nemișcare și pace cântecul vieții care respira lin.
E-așa in suflet, senin…
Ca o rugăciune.
*
”Rugăciunea, secretul schimbării viitorului, omul fiind elanul care dă curs rugăciunii sale, prin acțiune, conformă cu ea” Neville.

PS. Eu?
Mă străduiesc și Azi să iubesc necondiționat pe cineva care a susținut că ”școala e de aruncat” și eu am mai stat să ascult.
(Iubeam deja, ori n-am știut. ..?)
Tu, unde-ntâmpini provocări?

***
„Cunoașterea este importantă, dar numai dacă suntem buni si blânzi cu noi înșine în timp ce acționăm pentru a descoperi cine suntem. „Viața trăită din toată inima” înseamnă nu doar aprofundarea cunoașterii de sine și asumarea puterii personale, ci și acceptarea fragilității și vulnerabilității noastre.” – Brene Brown. Aici e-o ”cheie”. Cred în darul pe care îl reprezintă fiecare zi trăită cu prezență.

Asta vreau? Ce răspund ori spun, mi-ar plăcea și mie să primesc…? Fiindcă prin ce sunt, dăruiesc.

Simona, cu drag.

Mă înclin!

Și mai ales, îți mulțumesc că ești!

Anul 2016: Mulțumesc!

2016. Eu. Doamne, mulțumesc că sunt și mai mulțumesc că suntem!

Anul acesta… anii aceștia, am ținut aproape, am învățat sa iubesc, încă învăț asta, să privesc așa cum știam din copilărie, cu ochi de suflet, oameni
oameni care vindecă,
oameni care întâmpină viața,
oameni. Daruri.

Mi-e de ajuns, când uneori „se-ntamplă” ceva, la fiecare dintre ei să mă gândesc.

De-asta, de sărbători m-am bucurat să mulțumesc, mai mult cu tăcere. Ca tare-i frumusețe între oameni, cand doar asculți și te bucuri așa.

Eu sunt… Sunt un om simplu.


Mă bucur  pentru fiecare dintre întâmplările frumoase. De fapt, ca să spun drept, cred că întâmplările vin ca să ne prindă dintru începuturi gândurile și trăirile.  Se fac împreună, o minune, așa. Le-am ascultat eu pe ale mele… Mie așa mi-a ieșit ”rezultatul”.

Undeva, prin copilărie am descoperit cât de minunat poți să te simți când ”e ziua ta”. Cumva, de la înțelegerea aceasta, așteptam, iar și iar momentul, cu oameni -la-nceput, firește, copii, mai ales, oameni veseli, relaxați, oameni-sărbătoare. Iubesc să simt aceasta stare.

Pe parcurs, m-am gândit că mi-ar plăcea să trăiesc senzația de bine, cât de des, cât de ”în fiecare zi”. O experimentez și de când lucrez, fiindcă sunt binecuvântată să trăiesc mai ales printre copii,

Ce-am  mai descoperit?

De fiecare dată, oamenii. Oamenii sunt descoperirea. Ei, adică noi, potențialul. Apoi starea, care în mulțime-oameni laolaltă- devine știre energetică ce se transmite fără să te-ntrebe pe tine. Dacă ești atent, știi ce vrei simți și decizi. Altfel, ”vizionezi”.

Din „potențial”, stare și muncă, credință și bunătate faci visul realitate. Fiindcă te-ajută tot universul, mai ales, când, la rândul tău, poți să dai o mână de ajutor. Așa de ușor.

Eu… mai recunosc. Dintotdeauna, m-am situat în rol principal în viața mea, așa am reușit fiecare vis.  Așa, și cu credința în ele și cu o rugăciune în suflet. M-am gândit mereu că e musai să existe cineva mai departe, care duce pașii următori, după îndrăzneala de a începe. Și cred că există. Mulțumesc că este!

Timpul-prieten de nădejde îți poate arăta filmul bucuriei, al stării de bine autentice. Zic astfel, fiindcă -cu timpul-am remarcat, că și omul celălalt, cu care te întâlnești-indiferent de vârsta lui, ori alte coordonate -e tot un om cu rol ”principal” ca și tine. Are dreptul să spună ”Da”, ori ”Nu”, tu să știi să fii ancorat în valorile tale, bine.

M-am plâns și eu și m-am temut… Și toate-acestea au trecut c-un pic de acțiune bună, mereu. Trec toate, ca să vină, alte… știu eu.

🙂

Ba de… iarnă, ba de lipsă, ba de iubire, ba-mai ales de vreun fel de cuvânt.

Ceva, mai presus de orice, + un fel de acțiune, proprie, personală – mie îmi place să scriu- în pas molcom, așa + din încredere în oameni, parcă trimiși la loc stabilit anume, toate astea te fac să poți să te ridici mereu și să mergi. Să te bucuri puțin, să te scuturi, să zâmbești, iar să pornești. Să te bucuri mai mult și să-ți amintești că poți orice gândești, indiferent de vocile din jurul tău. (Fiecare știe ceea  ce ”a reușit el”, asta poate să te-nvețe și pe tine.)

Declar onest-și poate-mi reușește în anul care vine, o transformare-când vine vorba despre școală ori despre dascăli, ori despre copii, iar cei ce povestesc sunt din afară, ori au intrat de multă vreme-ntr-o clădire de școală, da spun ei ceva… mă manifest într-un fel, construind-uneori tăcându-mi gând cu gând, alteori cu voce tare: ( iubesc toate sclipirile din care e făcută școala- fără ea, unde-avea azi omenirea socoteala…?) Cred că școala-i o carte pe care-o scriem azi împreună, filă cu filă din educația de-acasă, din viața noastră, din experiențele toate.

2016-Recunoștința!
Ce an minunat! Și ce oameni frumoși! Oameni sănătoși, calmi, împliniți, vindecați. oameni bogați! Mi-e drag să privesc!

Oameni făptuitori de lucruri grozave. Știu ei cum, cu calm și pace, jocul vieții frumos să și-l joace.

Am cunoscut de-aproape, tare-tare pe cineva care întâmpină viața pe pământ, drept la sosirea ei… Ce crezi?  Minune de om!

Sunt înconjurată -la ”serviciul meu”- de meșteri magicieni care fac minuni din fiecare clipă petrecută în mijlocul miracolelor-copii Poți să-ți imaginezi și tu cum e, . .. să știi…

🙂

Orice om care știe că prin viață e de înotat, că pleacă de pe un mal și ajunge, acolo unde și-a propus, pe celălalt, a reușit și mă bucură. Pot și eu. Și tu!

Minunile mele te așteaptă și pe tine în librării. Ca să spun onest, eu le-am scris, doar, la un îndemn sufletesc, așa, cât să merg înainte pe calea visului meu.  Să fac ceva și să mă bucur. Sunt trăiri pe care am îndrăznit să le așez pe hârtie, ca să-ți placă și ție.

Înțeleg cum …

Ceea ce porți în suflet, acesta-i belșugul din care tu  dăruiești.
Darul acesta ți-l faci, mai întâi, ție, fiindcă și celelalte avuții: sănătate, împliniri, bucurii, vin spre tine îmbogățindu-te, după cum trăiești, după cum simți și… cum vorbești. (Și gluma-i tot un vis… doar să fii atent/ă).
Iată cum am înțeles că primești ceea ce simți tu că EȘTI.

Viața fiecăruia dintre noi e-o alegere despre care putem sa ne îngrijim A NE AMINTI zi de zi.
Anul-2017-poate fi o alegere frumoasă. Poate însemna ca iubești viața, ca iubești oamenii, frumusețea, adică și pe tine!
Așa să fie tot anul care vine!

Îți doresc un An nou grozav, cu liniște, sănătate și pace!

Ai putea.. să pui un bilet câștigător deja la loto-ul tău sufletesc- șase/doisprezece numere transformate în vise -câte vrei și crezi tu că poți să câștigi, cine să te-oprească?- și să te antrenezi să le reușești. Așa fac și eu.  Cu  ”biletul tău”-treaba  e ta.

Cele de anul acesta,  dorințele-gânduri muncite cum m-am priceput eu- ca pe niște magice numere pe care le-am notat în cuvinte, undeva cu un an înainte,  mulțumesc Doamne au ieșit cu surplus!

Mai scriu unul.  Încă un bilet și îl postez la vedere, chiar pe frigider, cu un magnet, ca să-l pot desprinde ușor.

Să avem în toate spor!

 

Simona, cu drag, îți mulțumesc,

Mă înclin!

Ce stiu eu sa fac cel mai bine?

Tie..
O intrebare care te descopera.
Ce  anume stii, de parca te-ai nascut cu asta, exact asa sa fii?
(Scrie un comentariu, ca sa-nvatam impreuna.)
Spun si eu.
Sa invat imi place. Sa invat lucruri noi, folositoare  sa le aplic, sa constat schimbarea dorita.
Si-mi mai plac oamenii care vor si reusesc.
Invatator,
Ce stiu eu sa fac e sa … domolesc teama, ca-apoi vezi solutiile tu.
*
De unde stiu?
Lucram in proiectul Orange, la CGS, in vara unui an- amintiri din vacante de invatator, in 2012, cred.
Povestea asa e itita cu fire de aur in mintea mea, fiindca, imediat dupa convorbirea despre care imi amintesc acum, mi-a stralucit un gand de care stiu ca m-am aninat taare: „ce bine-ar fi fost sa fi inregistrat apelul….”
Am simtit eu ca-i de tinut minte!
E un apel-experienta de 3 minute care m-a premiat fantastic, in valoare.
Spun ce-am facut sa il castig. Retrospectiv.
1. N-am stiut ca-i concurs. Sau nu ma gandeam la asta… La ce ma gandeam? La economii, la finantari, la castigarea experientei de a asculta oamenii …si-aici era musai….
2. „Simona Ciobanu sunt. Cu ce va pot ajuta”? Asa incepea. Era ca o poezie. Eu o credeam.
Atenta deplin la ce spune omul, sa vad ce pot face.
Da, stiam ca acolo esti bine platit pe vanzari.
Doamna, care initiase apelul, toata emotie-n grai, si-aproape plangand imi povesteste, cum sotul ei a plecat in Paris cu treburi si-a uitat sa activze „permisul de vacanta”.
Si-avea un cost, iar dumneaei se necajea…
Permisul de vacanta era o optiune excelenta in roaming care, activata scutea clientul de costuri suplimentare.
Putin probabil sa imi amintesc cuvant cu cuvant ce-am spus. Ideea e ca apelul s-a terminat si cu binecuvantari si cu vanzare de „permis de vacanta”.
Cred- fara sa fi programat-caci, cine s-ar fi asteptat, zic onest ca nu… am dibuit un fel de misiune in apelul asta, pe viata: sa -ti spun si sa-mi spun ca oricare ar fi problema exista solutii.
Focus pe ele!
Ca depasirea ei vine cu „premii” pe termen lung, la care nici nu te-astepti.
Ca darurile-acestea-s frumoase tare, ca-ti schimba lumea din temelii.
3. In felul meu… de la apelul asta de la CGS m-am descoperit mie. La asta ma pricep destul de bine. Sa-ti spun ca sunt solutii, doar sa te calmezi si sa respiri.  Si sa mergi…
De-aici incolo, si mai -nainte de asta, am aplicat cum m-am priceput mai bine in viata cautarea de solutii pe calm, mi-a iesit, cu preponderenta, inainte cale mai am… 🙂
Ce stiu e ca viata asta merita traita de la nivelul inimii.
(Uite unde-i cartea si iata-ma-asa.
Cartea de mai jos nu e doar pentru copii.
Titlul ei deseneaza un principiu in care cred de cand ma stiu.
Cred in mesajul Aleg sa traiesc Azi. O sa apara in carti multe. Personal le traiesc cu ganduri vrute…. Ca si tine.
Ma inclin!

Pe scaunul realitatii. Azi. Vii?


Spre atenta reflectare, cu motive de-nceput: minunată vreme: iar e Azi!

Deunăzi, postam intr-un grup de socializare ideea urmatoare:

Când ai permite ”judecătorului” din tine să urmeze o specializare nouă. Ce-ai fi?

 

 ChairCreative Commons License Daniel R. Blume via Compfight

Eu aș fi acționar de pace.  Tu?

Un om, un membru utilizator a avut un comment interesant.

S-a constatat si ca s-a postat dublu, asa ” replica ” simtțita ca necesară s-a remarcat prin… cuvinte din registrul de frecvente oareceare ( ce a răspuns e  semnificativ pentru semnatar; pe mine mă interesează și  înțeleg că mai sunt întrebări, cu privire la interpretări, că nu toate întâlnirile au directă oglindire cu mine).

Wayne Dyer afirma, imi amintesc și parafrazez că ceea ce fac ceilalti e răspunsul lor, tu cu răspunsul tău iti croiești o cale.
Am stat, m-am gândit, ce pot să răspund si dacă e rost. Ce învăț de-aici? Am observat. Am încetinit ritmul.
Azi, in același grup, același om, cuvinte similare, la alte postări despre iubire necondiționată, tehnici de relaxare-cuvinte tot astfel.

Ce știu eu? Știu că fiecare se exprimă pe sine, totul vine din interiorul omului, toate cuvintele, mai ales când acesta crede ca descrie pe cineva. Asta o stiu eu, fiindca asa mi s-a confirmat. Adesea.

Tu sa nu mă crezi, pune sub semnul experimentării al chestionării cu rațiunea și inima ta, de-i așa. Mereu. Oricând.

Motivul următor, alt izvor,  de articol prezent: mai tarziu, spre seară, citesc un articol:

(poate deschide diversitate de perspective, chiar te rog, cu considerație aleasă, cănd esti interesat/a, parinte, tanar student, bunic, sa-ți iei un timp de-a conștiența, zic; și vezi și comentariile. Dă-l intâi , ție, pe-al tau. Să vezi corespondențe…)

Despre ce e vorba?

Despre rușine.

În scala conștiinței are un loc de jos. Blochează. E ca o frână, când înaintezi spre cine ești.

E vorba despre un scaun, un copil,  despre  faptul că în prima zi de grădiniță, unul dintre copii nu dorește să împartă jucăriile cu colegii din grupă, are o reacție,  care a declanșat povestea, urmările.

De fapt, cu puțin umor, păstrând seriozitatea subiectului, eu cred că personajul principal devine acest scaun, care până la final găsește alt personaj care să-l ocupe. Eu așa am înțeles.

Citind, caut. Caut..  Soluția la problema?

recalls, paints dalioPhoto via Compfight

Aici, pe teritoriul soluțiilor ..poți sa „te rătacești”, fără act de prezență directă.

Auzi poveste, o transformi prin însăși percepția ta, o accentuezi.

Tot azi, spre exemplificare, iată-aici ce-am găsit:

E vorba, pe scurt, despre povestea reală in care un om este pozat de 6 fotografi, cărora li se spun 6 povești diferite despre subiect. Ce vezi in cele 6 fotografii?

Citesc din nou, reiau articolul  despre scaunul rușinii, acel scaun din grădiniță mi-amintesc de banca magică din clasa mea de copii…și văd unde vibrez. Căci știu, are el un semnal și pentru mine… și inteleg cum face referire la actualitate, modernism, educație de calitate. Și-s de acord.

Asa cum subconstientul nu-l știe pe „nu”-și rezolvarea de caz știe ceva când e orientată pe ea, pe soluția, individualizată.

Ce-i de facut când se petrece un atare eveniment?

E de lucrat cu suflete. Cu toate. La exact momentul actiunii prezentate.

Numai copilul? Doar educatorul? Ceilalți copii? Părinții voinicului hotărât… Sunt o rețea. Sunt una.

Se depistează cauze. Sau se ameliorează intai efecte?

”Se face surf” emoțional cu binele în gând, dată fiind situația… cu accent pe stima copilului/copiilor, cu tact. Capitanul vasului e calm, chiar de marea din sala de grupa freamătă. Nu-și comanda asta, de asta e acolo. El trăiește, e model. Transmite, mai ales prin stare. În ce condiții? În cele ale bucuriei de a fi. Că și drumul unui vapor pe mare calmă e altfel.

Wild and ThreeCreative Commons License Donnie Ray Jones via Compfight

Nefiind situație regizată, „viata in direct’ din grupa/ ori sala declasă e un fel de carusel. Urci? Energiile laolaltă au atâta nevoie de descătușare, fără să fie cu vreo mirare… Poate-ai remarcat.

Poți opri copilul să se exprime? Vrei?

Poți instant de asemenea, pe angajament scris ca să știi să vezi ce va urma…să oprești cumva altfel decât prin fel de a fi, pe ceilalți dintre copii să primească, să reacționeze, să răspundă?

Educația a făcut mai multe drumuri până a acostat nava la grădiniță ori la școală. Are colecții de deprinderi,  de 2-6 ani.

E viață, ca-n toate manifestările ei. Depinde de toți laolaltă. Unii știu, alții experimentează, toți învață împreună.

Și tu, omul de acolo și tu exiști. Ca la handbal, pivot. Element central. Mereu cu accent pe copil. Un joc cu mingea comunicării, a adevărurilor personale, al măiestrei prinderii de înțelesuri.

Vin în minte idei,  întrebări. Le opresc.

Copiii de azi sunt maeștri de viață. Știm ? Asa se simte c-am ajuns sa facem lucruri. Așa să trăim. Merge altfel, viața. E povestea cu cine-a fost primul, oul, găina, și-i cu tâlc, de care vrea fiecare să priceapă, după înțelegere a succesiunii, a ciclicitătii, a realității.

Și când copiii vin să ne-nvețe ceea ce ne prefacem că am uita, în graba aceasta, a vieții din viteza a șaptea. Simți la fel ?

În viteza aceasta, a prezentului, ce faci intai si-ntai?

Ce e cel mai important. Sau bine.  Asta faci. Ceea ce crezi tu, cel ce experimentează, care trăiește evenimentul. Ce anume este cel mai important, cand se-ntâmplă așa?

Rezolvi pașnic situația, cu zâmbet. De-aici de unde scriu, așa se vede-acum, de-acolo dintre ei, dintre copii, altfel ar fi, cam tot aceeași gamă, spre împăcare. Din papucii lor… e altfel.

Abandoned shoes Ben Leto via Compfight

Apoi…

Când e vorba despre prima zi din grădiniță, întrebarea poate fi și cât cunoști copiii. În a 105 –a zi, întrebarea rămâne aceeași.

Unde își trimit părinții copiii?

Între oameni. Toți părinții își trimit minunile dragi-dragi la grădiniță ori la școală cu iubire de semeni izvorâtă din primii ani de-a familia acasă, cu har, cu îndemnul de a se juca și a vorbi frumos, exact cum au văzut ei în sânul părintesc că este de trăit.

Cum se vor purta ei între oameni ca ei?

Dascăli pot exemplifica din viata trăită între copii, cu experiență adusă la zi. Părinți cu deschidere si onestitate, pot confirma, cand analizează un parcurs școlar.

O recomandare de suflet este  cartea Niculinei Gheorghiță Credințele noastre creează realitatea noastră,  care înfățișează realitatea, din puncte de vedere diverse; al mamei, al specialistului psiholog.

5+4+3, Walking cobalt123 via Compfight

”Intre 1-7 ani se formează se modelează caracterul copilului. El va învăța prin ceea ce i se arată. El deja observă actele de iubire autentică și le înregistrează. Învață din gesturile și atitudinile celor din jur, îi imită perfect.

Un părinte smerit transmite copilului că toți suntem una”, că toți suntem minunați, că toți avem loc sub soare.

Cred că  grozav se prezintă cel care vorbește despre sine.

A scoate în evidență lucruri de corectat e  simplu lucru.

E exact așa cum se subliniază greșelile cu roșu într-un text. Și doar ele se văd? (Testează tu… scrie și subliniază ceva.)

Mai cred ca fiecare om isi onorează existența aducând prin darul lor, dar de frumusețe , servicii semenilor.

Fiecare se adresează unui anumit public țintă. Aceluia cu care se potriveste.

Să vrem ca toți oamenii să traiască, indiferent de diferențe, de natura lor, pe-aceleași nivele de exigențe, e drag și lăudabil. Exigențele? Pe-același principiu etern natural al actului de a primi ca să dăruiești se bazează franc. Așa sunt sanatoase. Așa sunt realiste, din toate punctele de vedere: cand concordanța cu ele e o realitate.

Altfel, povestim, ca sa facem cei ce știm.

Minunata-i treaba, făcută bine, nerepetată la indigo, ci adaptată din respect pentru om, cu documentare actualizată și profesionalism, cu iubire, cu conștiență.
(M-am cam pornit… Sau m-am oprit?)

Te las pe tine.

Din drag pentru Meseria de Om.

Înseamnă și copil-să vezi copilărie.

Om e si educatorul si părintele om… Om și reporterul și presedintele și vânzatorul și mecanicul și fiecare și e și cel ce-a reusit sa desprinda din contextul cadrului universal, larg, mare ideea de educație frumoasă. De unde-ncepem cu omul, zic? Dintr-nceputuri și cu ochii spre  roadele prezentului?

Tu? Ce spui? Cum reușim? Lăsăm scaunul acesta liber? Sau îi dăm o altă-ntrebuințare?

Din scaunul, cum a fost el numit, să-i zicem .. scaun de autor?

Educație cu iubire să fie!

 

Simona, cu drag!

(și-un copil interior care înțelege ce-i cu rolul atribuit unui scaun de Azi, și-un educator)

 

Îți mulțumesc că ești! Îți mulțumesc că citești!

Continue reading

Cartea: aur curat

Buna dimineața răsărit!- carte a Soarelui pentru Pământ.

Bucuria de a deschide ochii.

Dimineață cu soare-n gând.

Alei noi străbătute, cuvânt cu cuvânt.

Povestea ta din povestea minunat istorisită de viața împărtășită a altcuiva, generos să deschidă sufletește poarta spre iubire.

Azi e zi noua

Cum așa?

Povestea odată citită se transformă, din percepția ta, fie în dorința de a experimenta ceva, fie în altceva.

Coperta?

E pentru a proteja comoara care dintotdeauna te așteaptă undeva înlăuntru, sanctuar fiind însăși inima ta s-o înțeleagă.

Tu om frumos, ai sigur la-ndemână zi de zi, energia protectoare care să-ți țină încrederea aproape?

O  carte te-nvață că e potrivit să te așezi calm uneori în povestea ta și s-aștepți o mână care să te deschidă… în timp ce povestea interioară continuă. Pagină după pagină. .. Un suflet să primească invitația spre a se recunoaște în foi de iubire.

Ș-apoi filele?Minunată disciplină….

Încep în pas de introducere o informare. O clarificare. (Ce cauți tu în cartea aceasta, oare?)

Invitațiile precise-cuvintele– trimit indicii clare către mintea ta, spre a se așeza, a imagina, a închide ochii spre a visa, a respira călătorii minunate prin timpuri și spații- virtual-îndepărtate.

Citind o carte, ai privilegiul să simți în inimă că mintea se redecorează. Apar tablouri noi. Și scări pot să apară, interioare. Te conduc spre tine, …

Precum o casă, se împrospătează cu aer nou, își deschide larg ferestrele, descoperă pădurea din apropiere, în cazul în care a uitat să o vadă, ori a uitat s-o străbată…

Și finalul? Pentru mine, o provocare. Cum e cu tine, când ajungi aici?

Ți s-a întâmplat? Vreodată să te vezi în situația de a-ndrăzni tu să schimbi ceva? Mie, da.

Așa e semnul Universului că…. Minunata carte pe care tocmai am citit-o m-a primit pe mine în povestea sa. Mi s-a-ntâmplat, frecvent, mai ales de copilă.

Adesea am trăit poveștile ca și cum ar fi ale mele. (Până am înțeles cum e cu libertatea de a alege ce să trăiești. ) De-aici sunt gânduri de alte povești…

Revenind, mi-aduc aminte neastâmpărul din gând, copil de 7 ani care abia aștepta să învețe să deschidă tainele cărții. Mi se părea cel mai grozav lucru de pă Pământ, era ca și cum aș fi învățat să cânt pe grai de vânt.

Știi ceva?

La fel mi se pare și Azi.

Deschid o carte ș-am emoția de-atunci. Dintotdeauna.

Cu drag și încă întrebare… îmi amintesc acum  o întâmplare: m-am întâlnit într-o zi cu o colegă din clasele primare, într-un supermarket. După 20 de ani și mai bine de la recenta revedere. Dintre povești aduse-n prezent, Monica mi-a adus în suflet o amintire:

”Mai știi că în clasa întâi ai câștigat concursul la citit?”

Nu-mi aminteam. Concurs de citit ? Înseamnă că-s eu J Înseamnă că eram … și-atunci.

Cum de la 7 ani visul oricărui copil e de a deschide taine de carte?

Și cum de cartea –pas cu pas- te-nsoțește până la visele atinse cu mâna ta de om mare?

Și încă …cum te lasă tot ea, cartea dragă să fii conștient de prezent?

Privește în jur în universul tău imediat și vezi ce-i mai aproape?

Ai ”mecanismul” vreunui aparat automat de furnizat programe ori ții pe noptieră o carte?

….

Iubesc cartea.

În ce mă privește –”aș preda” o disciplină doar cu referire la ea.

e-atâta miracol în construcția sa.

 

Când privești spre oamenii ce zâmbesc și te privesc senin-ochii lor povestesc deja toate cărțile înțelese de ei cu inima.

Cum să faci altfel?

Cartea, când permiți, te redă ție pe tine. Ai și am privilegiul acesta, de la primul pas pe lume, conștient. Unele cărți sunt nescrise, se citesc altfel… Altele au cuvinte…

Actiune

A deschide o carte este o alegere de A FI în prezent.

Citești și afli unde te găsești, cine ești.

Cartea e ca o zi nouă în care te lași poveștii cu încredere în Dumnezeu și în gândul-disciplinat de pace-al tău 🙂

Secretul cărții e că oricând ai citi-o e mereu nouă. (De experimentat.)

În loc de final, un buchet de gânduri, cu iubire de oferit, dintr-o carte în care recent m-am regăsit:

***

”Lumea era mare şi nesfârşită, şi dacă s-ar fi lăsat numai un pic condus de oi, ar fi descoperit şi mai multe lucruri interesante. Problema este că ele nu ştiu că fac drumuri noi în fiecare zi.

Nu-şi dau seama că păşunile se schimbă, că anotimpurile trec, pentru că sunt ocupate numai cu adăpatul şi cu mâncarea. Poate că aşa este cu noi toţi, îşi zise ciobănaşul. ”

„Tocmai posibilitatea să-ţi împlineşti un vis face viaţa interesantă”, reflectă el în timp ce iarăşi privea cerul şi grăbea pasul. 

-Nu ştiam că ciobanii citesc cărţi, se auzi un glas feminin lângă el.

-Asta pentru că oile te învaţă mai multe decât cărţile, răspunse băiatul.

Alchimistul-Paulo Coelho

Aici ai o idee despre ce-ai putea alege să citești.

Despre alegeri, inima știe ce să să facă. Are necesar ceva antrenament și răbdare ca timp-tu cu tine în prezent.

Mai spune Paulo Coelho în cartea sa ceva :

”De câte ori căutăm să fim mai buni decât suntem, totul în jurul nostru devine mai bun.”

Ți s-a-ntâmplat, așa-i?

”Iubirea este forţa care transformă şi face ca Su­fletul Lumii să fie mai bun. Când am pătruns în el pentru prima oară, am crezut că este perfect. Apoi am văzut că era o oglindă a tuturor fiinţelor şi îşi avea războaiele şi patimile lui. Noi suntem aceia care hrănim Sufletul Lumii, iar pământul pe care trăim va fi mai bun sau mai rău după cum noi vom fi mai buni sau mai răi.”

Vad în carte un instrument de Bine.

Ca să vezi cum e …. înseamnă să treci la acțiunea de a citi. Să îți acorzi răgazul. C-așa înțelegi a cui e responsabilitatea mai binelui din Viața.

Despre acțiuni devenite ritualuri

„Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată. Dar tot ce se întâmplă de două ori, se va în­tâmpla cu siguranţă şi a treia oară.”

( Ritualurile sănătoase fac viața minune.)

Să citește o carte? Cred ca e manifestarea dreptului tău la bucurie.  Una dintre ele.

Cartea e strada pe care pornești, când pășești. E la îndemână și e comoară. Sunt trăiri adunate, înțelesuri profunde, gânduri transformate în fapte. Provocări în alegeri conștiente.

Cu drag, mă înclin și te îmbrățișez,

Simona Ciobanu

 

Împărtășește, când simți, articolul cu prietenii tăi. Spre bucurie și întrebare sufletească: ce-i o carte? Unde-ai lasat-o?

Copilărie

Știi? Strălucirea aceea care îți scaldă inima și o lasă în libertatea ei să fie. ..

Zâmbetul jucăuș, ochii-întrebări, pacea din răbdarea cu care te prinzi să cunoști om nou.

Vrei să fii prietenul meu?

Și fix așa urmează să fie.

Prietenie.

Să auzi ce mai spune celalalt, dincolo de gândurile tale.

S-asculti, pe deasupra cuvintelor cum cântă un suflet, senin ca al tău. Și să încuviințezi. Și el/ea este.

777Miracole

Cum să mai fim copii?

Să zâmbim cel mai mult.

Să credem că zâmbetul nostru, copii reveniți în suflet de om cu vise mari ridică în surâs pacea lumii și face o sărbatoare din întreg pământul. (Da, se poate! Ia zâmbește , să simți…)

Că zâmbetul acesta, la unison construiește prezentul pentru noi toți, din perle-clipe conștiente de iubire.

Copilul e minunea aceea care a revenit între noi – chip de mesager celest.

Are infinitul luminii drept bibliotecă de sentimente de transmis și e un sprijin de nădejde.

Oriunde l-ai întâlni, în trup de vânt, ori în casă de lut de pământ, cinstește-te pe tine, întocmai ca pe el. Privește-te în miracolul din ochii lui. Poți? E exercițiu, cum socoți?

Cum să mai fim copii?

Să culegem direct de la sursă rod și să bem din izvorul proaspăt apa cu nădejde…

Să iubim verdele și senzația de talpă pe pământ.

Cum să mai fim copii?

Să ne mai jucăm de-a adevărul nostru.

Să ne jucăm până ni-l amintim pe tot. Că-i unul. .Da, de-a visele în care credem noi, vise pe care le oferim, apoi, în împărtășire cu oameni ca noi. (Chiar, unde sunt visele…? Și eu le mai am.)

Copilul?

Se preface că joacă altfel el până înțelege cum să te-ajute, tot el-neuitându-se în exprimare pe sine. De-aceea uneori pare că-i rebel, că te provoacă, că trece mult peste reguli/norme care nu-s ca el…

Se caută pe sine apoi vine. Dintotdeauna, el.

Într-una din zile se întâlnesc-după obicei, la lecții despre A FI ÎMPREUNĂ doi maeștri.

Au de învățat despre acceptare, fie că unul este mai mic, altul este mai mare, cu experiențe care se întâlnesc. Se reunesc la o ”școală a universului”, unde fiecare învață de la fiecare.

Relația care se leagă e un joc de-a cunoașterea reciprocă. Și e un fel de explorare.

Maestrul cel mic vine după o odihnă prelungă și-a cam uitat să vrea să scrie litere în cuvinte. Spune totodată, privind spre camarazi de bucurie că tare i-ar plăcea și lui, ca ei, să știe…să scrie cursiv. (Unde-i antrenamentul…)

Motivele ”contextului”? Cele adevărate sunt în sufletul dumnealui.. Străduința e comună-lipsește constrângerea. Ce-ar căuta??

Posibil să învețe la timpul lui altfel descifrarea mesajelor cuvinte. Cert e că printre lucrușoare, caietele uneori îi lipsesc. Împreună cei doi maeștri au de învățat și fiecare pentru el, lecția disciplinei, a perseverenței, a fluenței.

Tot constatare e că atunci când se exprimă, fără scris, maestrul școlar -cuvintele pe care le rostește se văd izvorând dintr-un vis cu îngeri. Așa de frumos vorbește.

Vede cu ochii iubirii orice –ar povesti. Numai să-i dai voie să-și deschidă aripile și să-i amintești că știe și el zbura. Cu răbdare, află și el drumul inscripționării pe agenda a poveștilor frumoase pe care le știe…

Permite azi copilului să-și scrie misiunea sufletește: aceea că uimește prin spontan și firesc.

Copil minunat, de pretutindeni, copil al prezentului, drag om nou, te iubesc! Știi că și tu ești?

Simona, cu drag!

De impartasit cu cei dragi, spre  bucurie, s-aduca zambete in viata. Să ne coloreze cu iubire lumea!

De-a Azi, o sedinta naturala

Pacea e exercitiu. Zilnic.
E ca tema buna-de casa. Uite-un „antrenament” ori o „sedinta de BunaStare-cum vrei tu sa o numesti- pe care il impartasesc- timpul petrecut cu mine, cu tine-se poate astfel desfasura o activitate, adaptata. ori cu un copil, intr-o poveste si mers spre deal. In fapt, eu asa lucrez. Calea-i naturala. Si-n principal ma bucur sa iubesc si sa invat fiecare zi.

Despre plimbare?

Miracol. Relaxare!

Chiar la debut de-al toamnei carnaval…

777 CE SE INTAMPLA

Buna vreme, Om drag!

M-am gandit putin pe care dintre povestile traite recent sa le descriu. S-au adunat ceva. Ce bune-s agendele.. 🙂

E-un timp al declansatorului de constienta- prezent- in care cel mai clar -pentru mine-functioneaza intrebarea: (in marea aceasta de energii..)

Ce vreau de fapt Azi? Vreau sa-ti scriu despre copii.

(Reiau nitel niste idei: apa, odihna, chiar somn cand corpul o cere, natura, timp cu tine, relaxare, suflet bucuros. Asa simt sa-ti spun ca-i reteta mea de prezent. Si… Ma astept la minuni.)

Si scriu asa…

Ieri dimineata, dupa o alergare minunata, m-am oprit la o poarta si-am facut  invitatie ad-hoc, acceptata, de toate „partile implicate”, tot pe loc. Liber arbitru manifestat. Cu invitata, ceva am negociat. Mersul pe jos…

E vorba de-o plimbare cu nepoata mea mezina, un urcus, si-o -aducere aminte.,. de comunicare intre noi.

Unde-am pornit?

Pe „dealuri preferate” observatori de prosperitate: toamna care canta in toate.

2015-09-19 11.58.48

„Ce-nseamna toamna?”

„Inseamna frunze de toate culorile”.

„Mai e ceva pana ajungem?”

„Cat sa vedem iarba unde ne-om desculta”.

Si-i-urcam pe poveste, exact din intrebari dintr-aceste, chiar asa…

Asa camarazi, eu-40, iar draga mea de 4 ani si jumatate ori mai bine, maestra a varstei sale-cunosti si tu minunile-copii, cu raspunsuri clare la fiecare- a mea ori din univers, intrebare,..tot mergem.

„Pana cand?”

„Pana cand ajungem. Uite-acolo ne oprim.” (I-arat un indicator-arbore in departare.)

E zi cu soare, gasim dupa case, la suis si-o tufa de mure…

O aud cantand.. „Mergem la padure, dupa fragi si mure„-

„Moni, noi chiar facem asa ca in cantec.”.. 🙂

(Eu sunt Moni)

„Facem”.

„La gradinita ai fost ? ”

„Inca nu a inceput”.

„Si ce-ai facut tu frumos zilele astea?”

„M-am plimbat cu bunicul si cu King. Stii tu …ca King poate sa mearga fara lesa? Si stie si drumul…”

Grozav! Stii  ce-nseamna King in limba noastra romaneasca?

…?

Rege inseamna. Si uite cum ai fost tu la plimbare cu un caine-rege. Ce intamplare…” (Imi amintesc, cum ne jucam pe-aici, „de-a regina” )

Ma priveste, se amuza si se bucura in acelasi suras…

Ne odihnim putin -gasim o banca si ne hidratam. Este o bancuta din lemn, in urcus construita.E si propunerea ei.

Data trecuta cand am fost impreuna aici- si-am cules zmeura-gasit-am „tronuri’ felurite. Din trunchiuri de copaci. Ne-am jucat atunci de-a regina si de-a sfetnicul.

Isi aminteste si reia procedura…

🙂

„Te numesc sfetnicul meu de incredere”. Eu ma inclin. Ne sfatuim in privinta directiei de mers, apoi ne odihnim.

Propun sa stam pe iarba verde, sub doi arbori care se zaresc in departare.

„Mergem fara papuci!”

Dupa o negociere sustinuta, accepta si ea. Si eu.

Gasim la fiecare pas, palcuri, ca soli de pace, branduse. Si cate una, si cate trei, si laolalta, mai multe.

Primesc cu bucurie indicatii despre grupuri… sociale. Familii de branduse, ori prieteni, adica.
„E o familie intreaga de branduse-aici… bunici, mamici, tatici si ..noi 🙂

Eu parca vad.. Iubire. Tot asa inseamna..

Gasim si-un mar, de la mama Natura despre care povestim putin, cum are grija ea, mama noastra a tuturor de toti oamenii, de animale, de arbori si de gaze…

Aici mai intervine o poveste-n poveste despre ACCEPTARE.

Ana vazuse o vacuta. Pe drum, cum urcam.

Pe pajistea unde-am ales sa facem popas   mi-arata ca sunt semne ale trecerii lor-a animalelor- pe aici. Aici unde facem oprire. Pare ca dezaproba.

Ne asezam unde iarba e iarba.. Si ma gandesc cum sa  explic ca ingrasamantul acesta natural e o avere.

Ne uitam la frunzele colorate: unele inca verzi, altele ruginii, aurii ca soarele, nestemate, toate…

„Stii tu ce se intampla cu frunzele acestea dupa ce au cazut?

(Ma asculta, asteapta urmarea..)

„Se intorc toate la Mama Pamant.

La fel si tot ce intra in corpul omenesc, ori corpul oricarui animal- o parte ii  foloseste, o alta e eliberata ca sa  fie iar hrana buna. Pentru copaci, pentru plante. Asa cresc din pomi fructele dulci.

Si ce vezi tu aici, devine  asa bogatie. Creste rod gustos, iarba mai verde.
Asa se intorc toate la locul lor, tot in natura care ne iubeste.”

„Si hartiile tot la mama Natura merg?”

Cred ca da, in alt fel.

Ele se depoziteaza in locuri speciale.  Fiindca hartiile  nu cresc in natura. Isi refac drumul, asa cum au fost create. Salvam copacii cand le refolosim.. Invatam odata cum, ca sa stim.

Ne odihnim…

La drum de-ntoarcere am observat maciesii si ne-am inteles, ca fructele coapte sa le luam acasa, multumind, intai.

Sa facem ceai, ca-i vitamina C.

„Ce-i vitamina C?”

E un suport de energie, ca sa urcam si-alta data dealuri cu voiosie…

2015-09-19 10.47.21Maciesii au si ei spini.

La atingere inteapa putin.  Eu cant, cand simt cate un alint dintr-acesta… Fac vocalize, Ana rade uimita de raspunsul meu la intepatura.

Si eu rad. Sincer, de unde sa simt c-am sa cant…? 🙂 Spontanul se primeste si se traieste, cand se potriveste. De simntit cu inima.

Asa  punem la punct metoda de cules. Ca sa evitam intepaturi si sa ne purtam bland cu arbustul.

Cu mainile libere, amandoua, tinem cu blandete, de-un ram iar cu mana cealalta culegem bucuria-fructul. Cel care-i parguit.

Ne impartim arbustul pe zone-dupa inaltime..

„Sigur vrei tu sa ma ajuti?”

„Sigur, s-apoi impartim, ca sa facem si ceai si gem bun… :)”

Petrecem aici momente bune de tacere si de munca in echipa. Mai mult, cand zona ei de cules s-a eliberat, schimbam mod de actiune..Eu culeg, Ana tine mainile caus si pune maciesele in punguta.

Apoi pornim spre casa. E aproape pranz.

„Si… daca ne ratacim?”
Cum sa ne ratacim, suntem vreodata singuri?”

Zicem ingerasul de cateva ori ca sa ne reamintim…? Zicem.
S-apoi, ca sa fim sigure de ganduri gandite, gasim si-o piatra in forma de „buton de acces”, pe care Ana apasa, cu siguranta- „tu o sa ne-aduci acasa.”

E minunata si varianta asta…
Eu ii mai arat si-un semn clar ca drumul e bun- o cladire pe care-o cunoaste si o recunoaste- caci se vede clar inainte.
Apasa iar. si butonul si pornim…
Multumim, multumim, multumim!

PS.  Povestea  continua…

Cand „ai scris cu gand” …o fapta/un eveniment, poti reedita/rescrie. Important e pe drum ales, nou  sa mergi cu pasul tau inainte.

Din agenda saptamanii viitoare:
marti, 22 septembrie-SCOALA DE PASIUNI -Echilibrul emotional si scoala
orele 15.30-17.00
Codlea, Brasov

vineri, 25 septembrie-PROSPERITATEA CA STARE-seminar de dezvoltare personala pentru adulti
orele 19-21
Codlea, Brasov
Inscrieri: mail: simona_azi@yahoo.ro

Simona cu drag,

Ma inclin!

Bicicleta? O iubim.. Echilibru stim. Sa fim

 

 

Îmi stăruie în minte, chiar și așa, când au trecut luni bune de la întâmplare o poveste cu o fetiță de clasa a patra cu care m-am întâlnit să ”corectăm” împreună o tema de vacanță, la matematică.

De a Azi raspunsuri primind

Anul trecut, pe vremea aceasta…

Ca să vezi…

De fapt, cercetam amandouă unde-i ..oprirea. Cum se procedează la pedalatul înainte cu matematica și necunoscutele în alei lungi.

O fetiță cu calm în gesturi.

Diana are o privire limpede și suflet domolit. Se remarcă aceasta din felul în care așterne soluții pe caiet. E-așa de ordonată, că întâi o admiri, încetinind tu ritm.

Fără grabă. Când ajunge la un semn de întrebare, se oprește așa, cumva și nu mai bate la poartă. E ușa –e clar o cheie. Și dacă-i poarta descuiată?

Ne-am întâlnit de câteva ori, vreo 3, ca să înțelegem împreună care e rostul necunoscutei dintr-o expresie matematică mai lungă și, mai ales, să vedem de unde vine… teama ei de a persista în antrenamente, a deslușire și împacare cu genul acesta de exerciții.

Blocajele, adică.

Grad de dificultate? Așa-i. Sporit.

Ceea ce nu-ți place uneori eviți? A..deseori?

Ți se întâmplă și ție?

 

La vremea aceea am întrebat, firește și cum/dacă îmi este permis să pot depista cauza acelui blocaj.

Erau mai multe. Așa le simțeam eu.

  1. Că-i musai să obții rezultate maxime, la toate disciplinele/ariile curriculare în condițiile în care admiți deschis că disciplina e o provocare.

?

Aici părinții pot să expliciteze și să adopte poziții, cu argumente… Toți părinții care asta simt, port să facă fie-n scris, fie-n viața lor, fie-n gând…

În funcție de cât de bine îți cunoști copilul, cât îl întrebi deschis și îl observi că are oarecare înclinații, cum îl sprijini tu să se deschidă spre viața, accentuând că-i grozav când face ceva demn de apreciat…

În momentul când îți scriu articolul acesta, îmi vine în minte un gând.

Despre ultimul seminar la care am participat recent. STIMA DE SINE este tema anuală pe care în întâlniri lunare, invitați din domenii diverse o abordează.

Este o manifestare frumoasă, dedicată cu sufletul sufletului înspre Bună Stare..

Dar din Dar.

Spre finalul întâlnirii, derulată în Brașov, la librăria Șt. O Iosif s-a accentuat aici termenul de ”reziliență.” Și cred că e potrivită o adâncire de semnificații. Are legătură cu orice evoluție și învățare-indiferent de vârstă, cu precădere, excelent de înțeles pentru educatorii care au misiunea de a lumina.. copii.

Cu întoarcere spre întâlnirile cu Diana, fetița despre care îți povestesc…

”I se oferă toate condițiile, numai ea să învețe. Merge și la un program de efectuare teme, sunt mai mulți copii acolo, aproape toți din clasa ei și… tot sunt semne de întrebare…

  1. Participarea afectivă a fetiței la acest eveniment-provocare:? Mă împotmolesc, când văd că nu-mi iese REZULTATUL. Nu știu, sunt prea grele.. O singură colegă din clasă reușește să le facă fără greșeală…”

Sigur, vine întrebarea: Cine-a reușit vreodată ceva durabil, fără antrenament și fără erori dintru început.

Mari inventatori cale lungă au tot străbătut până la atingerea de succese notabile, realizări care au contribuit la..viața noastră tot mai simplă, mai frumoasă.

Se mai remarcă încă un aspect:

”Vreau ca mama să fie mulțumită”! Diana mi-a spus exact așa.

Ca să spun drept, eu am învățat matematica mulți ani. Din motiv că la început ne-am situat în tabere… opuse. Și mie îmi era teamă de erori.

Am învățat predând altora, cum până a ajunge la performanța aceasta, m-am antrenat în repetate rânduri, suplimentar, la ceas de examene, ori m-am împrietenit cu.. matematiciana clasei din liceu-așa o vedeam eu și mi-e prietenă și acum, mulțumesc lui Dumnezeu că frumos Om este! Te ”învață” numai cât ..respiră că-i viața o poveste….

S-o vezi cum manifestă încă ”dor de-nvățător” când se face că nu înțelege..cum taman toamna, din cam patru în patru ani, are una sau două..angajate noi, pe care e musai să le deprindă cu tainele bucuriei pe care a învătat s-o transmită ea oamenilor; aceea de a te îmbraca. Așa-i că-i grozav?

 

Și tot zilele acestea, căci eu studiez/admir oameni frumoși ca tine, găsesc un comentariu care se potrivește aici, simt eu, foarte bine…

Cred ca , cea mai importanta schimbare pe care o putem face fiecare dintre cei care suntem parinti/educatori , este sa crestem o generatie de oameni care sa faca diferenta dintre iubire de sine si egoism, dintre modestie si lipsa de respect pentru propria persoana… Mai sunt oameni carora li s-a spus (iar ei au acceptat) ca, a se iubi pe sine, este ceva nedemn de un om „cumsecade” ..

Despre stima de sine. Dia Deea

 

Așa, și…. Unde-i bicicleta?

Aha. Am omis să povestesc…

Să zic de la Einstein, fiindcă ce a scris ori demonstrat și mi se-aplică Azi, iubesc…

Viata e ca mersul pe bicicletă.

E echilibru.

La debut de întâlnire, am uneori așa un fel de obicei. La-am învățat din întâlnirea cu Diana Răceală, la curs, la București și l-am adaptat.

Minuni face…

Așa tare-mi place să îmi imaginez și să îmi adresez și personal întrebări, apoi să cumpăr o surpriză din aceasta….

Să cumpăr un ou Kinder. Să-l las acolo să-și aștepte primitor.

(Îți spun drept, l-am oferit, câteodat”…tuturor prietenilor.)

Când m-am întâlnit, prima data cu Diana, i-am oferit și ei unul. A asamblat, cu relaxare o bicicletă în întreaga ei splendoare…

După exercițiile de familiarizare-desene, conștientizare și câteva exerciții cu necunoscute, ne-am întors  la bicicletă..

Ce caută bicicleta aceasta la tine? Am întrebat-o spre încheiere de ședință. Are vreo legătură cu vreo întâmplare de-a ta?

Îmi place foarte mult ideea, îmi răspunde.

Însă mi-e frică să-nvăț. Mi-e teamă să cad.

(A-ha!)

De-atunci a trecut fix un an.

Părinții Dianei au vrut pentru ea o mai clară înțelegere a matematicii cu necunoscute între expresii lungi-ce presupun o buna capacitate a ”rezolvitorului” de dewtașare. De desprindere din întreg și reluare a unei călătorii spre început. Câți dintre noi asta n-au vrut?

Despre frici?

Frica de greșeala?

A greși presupune clar și că urmează să te ridici…. Aceasta e REZILIENȚA cu care m-am întâlnit eu, iar, la un seminar.

Acesta-i articolul rezultat.

E 11:11, am finalizat!

Ce-i cu BICICLETA? Ce-i cu echilibrul, ce-i cu BUCURIA? Ai de cercetat în viața personală, Sunt parte din entuziasm cu care te trezești, zi de zi, dimineață cu dimineață?

Ce trăiri scoate la suprafață scrierea mea, să depistezi e alegerea ta.

Cu bucurie, mă înclin și-ți mulțumesc!

 

Simona, cu drag.

Azi despre Valoarea de Om

 

Minunata zi de Azi sa ai!

E luni… Inceput. Bucurie este.

Azi poti dintr-un gand, cand simti sa rescrii poveste.

Cum simti?

Despre ce-am experimentat intr-o luna pe care tocmai am sarbatorit-o –luna iulie-luna a saptea din an- eu sunt un numar 7 de destin iar despre asta o sa povestesc cum si ce am remarcat, intr-un alt articol, asa, putin).. poti tu imagina un foc de artificii pe cer ?

(Am participat, la propriu si la asemenea eveniment, exact in luna iulie.)

Un buchet de emotii transformate in suflet..in primaveri?

Cam asa ceva deseneaza inima mea luna iulie a acestui an.

VALORI onestitate

Sa revin…

Despre Factorul Fred citeam unor copii minunati, primii cu care am lucrat impreuna, exercitii de fericire constientizate si repetate, precum un ritual. Se intampla acum vreo 4 ani.

Cartea –Factorul Fred, scrisa de Mark Sanborn– descrie postasul care isi iubea atat de mult meseria …pentru ca iubea oamenii. Noi asa am inteles.

Obisnuia sa fie atent la fiecare dintre oamenii carora le aducea corespondenta.

Cand remarca absenta vreunuia- fie ca pleca in vacanta, fie ca era in vreo delegatie, alegea sa pastreze el toate documentele destinatarului, pana la revenire.

(Ca sa fie el sigur ca totul ajunge la client.)

Se infatisa, cu o cutie de scrisori si le inmana, cu o sclipire in ochi, multumind –asa-el intai pentru serviciul pe care il oferea.

„Copiii mei“-elevii si eu, alaturi, cu totii am fost fascinati de Omul descris aici.

Am inceput, in taina- sau deschis, sa cautam in jurul nostru oameni ca acesta.

Cu elevii despre „Factorul Fred“-explicit, n-am mai povestit.. Pot sa iti spun sincer, cum am vazut si printre ei atatia oameni buni cu soarele stralucind in zambete…

De-o vreme, la scoala unde merg sa ma bucur de viata, intai, intalnirea cu acesti minunati, mereu „altii“ prin prospetime copii.. lucreaza un Om. A dat si examinare.

Prezenta sa e asa ca o adiere de vant-necesara- printre sarcini si „atributiuni din ..fisa postului.”

Am sa-ti spun si cati ani, biologic, detine si cat cred eu ca sufleteste se declara ca ar exprima.

Are ani 60, iar maiestria si angajamentul sunt de vreo 25.

 

(E destul de putin spatiul sa-l mai si umplu cu cuvinte, pentru ca expresia de ansamblu, cand ma gandesc sa-ti spun cum vad eu acest om ca este….e ceva de domeniul zborului pe cer al unui..soim– sufletul tau l-ar zari de departe…asa mi-a venit in gand descrierea 🙂 potrivita momentului acum.

Ce sa-ti spun?

Sigur si tu ai vazut oameni din acestia, care:

Te intampina cu o privire, la intrare.

Te supravegheaza- de copil sa-ti fie confortabila sederea.

Iti explica pe un ton domol, cu intelepciune, de bunic cu iubire, cum de acolo e mai potrivit sa lasi cataratul pentru alta data.

Iti aduce-tot bland-aminte cum ca la o intalnire intre doua persoane, a saluta iti face onoare.

Cand copiii se odihnesc de scoala, in vacanta, il vezi, dupa lucrul sau, cum stie sa repare-are liste, pe care le-am vazut- cu clasificare de „operatiuni“. (Erau la vedere, ..)

Prin incaperi, il auzi cum isi insoteste munca de un tril-si vrei sa-ti spun ceva- canta mi-nu-nat (ce sa fac, m-am „nimerit sa fiu acolo, si..am auzit, am ascultat…)

 

Iar „treaba“ dumnealui e sa fie.

Poti sa zici (si iar asa simt s-o marturisesc) zici ca-i ..“un sol“ al lui Dumnezeu printre oameni si copii. Mereu vesel.

E el insusi.

As avea si am atatea sa-ti scriu si ma presc aici, ca sa pastrez inca cu inima bucuria –taina, si recunostinta sa cunosc asemenea om.

Asemenea Om esti si tu. Vezi, tu citesti. La fel, om minune esti!

Am scris „la prima vedere“ bucuria aceasta, cu o emotie cat cerul si pamantul, la un loc.

E o scrisoare-rugaciune „Multumesc“ .

Sa vezi in jur asa viata e binecuvantare! Ma inclin!

 

Mai stai putin sa-ti mai marturisesc ceva: asemenea bucurii de oameni te inspira sa fii ca ei. Asa ca, astfel si cu inca vreo 2-3 modele sau 23, sau toti oamenii Pamantului-ramane sa-i privim in iubire … ai curaj sa declari la o intrebare:

„Ce-ai vrea sa fii cand o sa fii…MARE?“

Eu iti spun „precisa”… vreau sa ma fac asa …bunica! declar ca vin cel putin -in saptamanile viitoare cu exemple concrete de bunici care sunt tineri zvelti in minte si bucurii de urcat munti.

Si ca sa-ti mai spun ceva, omul acesta a participat la Atelierul despre Iubire.

A gasit un biletel cu informatii despre ..eveniment. A cautat..dealul pana l-a gasit. Si –a declarat.

„Musai am zis sa vin, ca m-am simtit invitat.

Ce bine v-am gasit!“

 

Cu drag si Azi,

Simona

O imbratisare!

 

 

 

 

Bucuria de a-i asculta pe copii: Azi

 

Citeam undeva, știu unde și precis că o activitate alături de copii e un curs de formare certificat de viața. Acord infinit 🙂

Spre exemplu clar:

Unul dintre mentorii mei, pe drept cuvant si reala simtire are 4 ani si jumatate.
Facem din intalnirile noastre …miracole.
Onesta sa fiu, ea le face.
Stie sa prepare…supa de balta. A vazut-o pe mami si-si-a-nvatat si ea precis.
Ia o balta si- i da trebuinta…
Cand ploua, eu tin umbrela. Ea bucatareste.
Ma joc grozav de- a „ne facem ca…” si iubesc sa aud din cand in cand” crede-ma cand zici ceva, asa se/ntampla…”
Eu cred.
Recent, cum pregatesc o intalnire, am intrebat :”Ce-ai face tu cu un copil de varsta ta, caruia nu-i place sa scrie?”
„Lasa-l sa mai creasca: nici mie nu-mi place sa dorm la gradi’ Si „ma fac”.
(Zambesc.) Din colectia de gand: am invatat sa- ascult .

2015-06-10 09.23.08

Așa este. Cu recunostinta, traiesc aceasta!

Iubesc sa fiu intre copii, caci invatam impreuna! Multumesc si multumim pentru fiecare zi de Azi sarbatoare!

Strumfilor” Multumesc pentru atata bucurie: e un cantec copilaria si indrazneala si incredere dintotdeauna este.
Pentru viata ca o poveste cu Feti-Frumosi si Cosanzene:multumesc!

Din relații cu școlari înveți o mulțime de sensuri ale libertății de a fi firesc.

Alt exemplu?

Personaje: nume de cod ”Ștrumfii”

Vârste: 7-8 ani

Treaba de rezolvat: de desenat în echipe- o temă aanume-echipe formate inițial pe afinități și preferințe (la 8 ani e o provocare aceasta)

Mai știi combinația optimă: când foc, când apă , când vânt, când pământ? Si copiii o știu. Să vezi cum o aplică!

Ce- o sa-ti povestesc? Cum invat sa inteleg cum sa-i ajut.

Schimbând… echipa: Mugurel îl ajută pe Anton care rezolvă și o pagina în plus. (Eu ”mă faceam ca ii observ”-și faceam asta cu adevarat…)

Si recunostinta am simtit.

Practic, rolul meu este de a permite invatarii sa se desfasoare, stiind ca fiecare poate, ca oricine s-ar putea sa aleaga, sa vrea. Cu limite sanatoase, din valori asumate si reguli acceptate.

Omul este la fel ca o ceapă, alcătuit din mai multe straturi succesive. Dacă decojeşti ceapa, vei descoperi în curând foile fragede din interior. Cu cât te apropii mai mult de miez, cu atât mai fragede devin ele. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte omul: dacă pătrunzi adânc în interiorul lui vei descoperi întotdeauna copilul inocent, iar contactul cu acesta este inevitabil un gest terapeutic. Osho

Permite copilului sa fie el si asteapta-te sa fii uimit/a. Atatea comori sunt de vazut, atatea bucurii de impartasit..

PS. Dispre copii, la ei privind: caci ei fac mereu cate ceva…

Tu ce mai faci si Azi? Cu ce te-ndeletnicesti? Cum simti bucuria din viata ta?

De-a Azi
Cand te gandesti, mereu gasesti
ceva de facut.
Asa exersand, ceva drag facand..
mintea tace
Tu faci ce-ti place..
Poti si sa-nfloresti; tu cu tine esti.
Stralucesti.

Asa esti in pace.
O zi cum iti place!

Simona, cu drag!