Arhive etichetă: INTENTIE

In prezent

For, That Alone is The Pursuit Of Life.... -Reji via Compfight

Pentru unii dintre noi timpul pare să fie un element rar.

Intrăm în fiecare dintre zile ca într-o casă de oaspeți, uneori, musafiri în viețile noastre, fără să zăbovim prea atent asupra a ceea ce trăim și mai ales fără să ne întrebăm ”ce facem aici, acum și de ce”.

Unde ne-om fi ”vândut” timpul?

Cât ne-ar lua să ne îl recuperăm? Și cum am face?

Să fie vremea noastră,  așa cum sângele din venele trupului  ne aparține, și să renunțăm la a ne privi existența aidoma unui râu care izvorăște de undeva și se-ndreaptă, iar,spre un loc precis, cu noi, privitori, pasivi ce privim așa, spectatori fiind.

Când am respira odată viața curat, ne-am opri din depănat un ghem gata lucrat și-am schimba cursul lui ”mă tem” în ”iubesc să trăiesc așa” și ”îmi place asta”?

Câteva clipe de trăire în acum durează să te așezi pe scaunul din clipa conștientizării.

Să te bucuri de miracolul de a respira, de a fi viața.

Să iei un loc acolo unde te simți tu în siguranță, în spațiul sublim dinlăuntrul tău, în inima care știe toate răspunsurile fiindcă le simte adevărul cu care ești și tu congruent: iubire, pace, sănătate, oameni, pamânt, soare, colaborare.

Să te redescoperi și să regăsești așa siguranța de a trăi în acord cu pacea inimii.

E clipa aceasta tăinuită în cât ai închide ochii, ai respira, iar, curat și profund.

Să respiri, să asculți, să fii una cu viața care curge prin tine, cu tine trăind, prin tine fiind bucurie, și să-ncepi, schimbând cu răbdare, câte-un gând, câte o trăire, câte-o acțiune. Să perseverezi.

Să te-asculți ce spui și să alegi: ”asta e pentru mine, asta …nu-i” și să purcezi la schimbare printre acele gânduri, ale tale care-ți grăbesc timpul, spre destinații mai puțin corespunzătoare.

Să începi să spui și să trăiești ca și cum mergi la serviciu fiindcă tare-ți place, să inspiri și copilului tău apoi, echilibru, pasiune, bucurie, pace…

Un început.

Detașarea e un fel de a te redescoperi pe tine, de a te odihni, când și când în prezent.

Să cauți confortul simplității și al esenței din viața ta trăită e alt pas.  Să așezi așa, clipă cu clipă, perle de bucurie măruntă și prețioasă.

Să pleci cu bucurie spre oameni, să te-ntorci tot cu bucurie, acasă. Să duci pace, s-aduci seninul în mijlocul alor tăi. Să faci și să fii ce ție ți-ar plăcea să primești, din inimă, cu inimă bună.

Închizi, când și când ochii cât să fii din nou în legătură cu tine?

Asculți muzica inimii din dulci și suave armonii, bătăi pulsând sănătate, și simți așa că tot ce nu e pace e o iluzie în care ai ales să crezi prea multă vreme, așa-i de ușor.

Pentru o clipă-prezentul-permite fluxului vieții să  te redea ție, pe tine.

Ia decizia aceea de a merge câteva minute la pas cu tine, prin viața ta și permite-ți un zâmbet sincer la conștientizarea unui gând. Culege pace de-acasă sufletească și dăruiește-o oamenilor cu care interacționezi.

Fă o oprire unde simți că-i locul.

Ca și cum te-ai așeza pe un câmp întins și-ai privi cerul, e momentul prezent, o oprire a alergatului prin viața ta, un moment conștient.  O realizare a măreției, a infinitelor posibilități care îți stau la dispoziție. Un dar.

Dăruiește prezentului miracolul de a respira limpede, a trăi frumos și adevărat.

Un dar precum e primăvara asta care vrea și-ncepe iar.

Inspirație:

Imn to the present moment

 

 

 

Armonia? Matematica iubirii

Zvonuri de bucurie, stiri

 


Ce de  dimineti…

Cand zarea imbraca-n zori de zi, asa, azurie culoare

Semn pare de oarecare nerabdare…

Ori scrisoare

 pe care primavara a ales s-o scrie

Ca sa aseze-anticipand in suflete de om

O poezie:
C-apoi asa se poate inspira
Sa insufleteasca muguri 
Ghiocei…
Tot a bucurie si ei.

 

Ce-ar fi, primavara care se-aude prin cer cantand, si semana flori cu adieri de vânt

 altceva decat…

Intoarcerea la iubire?

Asa-i?

Anotimp, dupa anotimp infloreste iubirea din oameni in muguri iar…

 

Am admirat, de tare curand, lumina din sufletul unui adolescent coborand in cuvinte blajine si domolind.

Era ca intelepciunea de „bun” numa’ca-n frageda primavara a vietii genialului magician.

Cuvinte ca susurul lin abia simtit, de izvor.

Sau am ascultat…

Lumina din om se simte in mii si miriade de feluri. De-asta, detaliez.
S-a auzit, linistitor, un glas de om care stie pacea inimii s-o daruiasca, iar zbuciumul ori surplusul-greutate sa le prefaca in calm pe toate.
Parca vedeam gingasia unei flori de primavara, deschidere-soare de dimineata.
Cam asa…
Si s-a facut ce era omul despre care drag imi e sa zic ceva-n cuvinte.
Imi canta si acum, bucurie, inima…
Ce frumusete, cat dar sa vad!

 

Intoarcerea la iubire?

Asa-i?

Anotimp, dupa anotimp infloreste iubirea din oameni in muguri iar…

Cum e cand.. inveti tabla inmultirii?
O intelegi si o-nveti: repeti, repeti, repeti pana o stii bine. Face parte din tine .
Si un rol de actor?
Repeti, repeti, repeti pana ajungi sa te identifici cu personajul.
Cam cat? Pana la spectacolul cu public.
E clar?
Si cand ai fi atent tu… ce spectacol pregatesti in viata ta?
Care-i gandul ce te preocupa si pe care te observi a-l repeta?

Un inteles sublim, un fel de transfigurare, gasesti si-ntr-un cantec anume, când alegi sa ai rabdare s-auzi mesaje revelatoare,

cand Omul si Pamantul canta impreuna…

🙂

ori Clientul si Vanzatorul…
Elevul si Profesorul.
Publicul cu Actorul.
***
Ori „cine vrei tu” cu „celalalt”-„dragul meu” cu ‘cea draga”,
oricare,
subiect activ in comunicare, cu care comunica si coopereaza”: iubirea asa rezolva lucruri, dintr-un cantec, impreuna
o strofa canti,
una asculti si 
alta construiesti,
refren.

***

Inceputuri

O culoare de cer, 

Pe pamant inca una

Si-mpreuna, a treia e -o cale.
De strabatut.

cand ritmic,

cand

agale. Zi noua:

Azi, s-o urcam impreuna,

fiecare

pe drumul inimii sale.

 

PS. Pe 24 februarie 2017 are loc Atelierul interactiv Aleg sa traiesc Azi. Relatii. Armonie, in Brasov.

Te poti inscrie printr-un un mail la simona_azi@yahoo.ro

***

O zi frumoasa, cum iti place, ca o dimineata de pace!

Citeste, zambeste, iubeste, traieste. S-aducem pace prin linistea din suflete, impreuna.

Simona, cu drag

Ma inclin!

Azi, e în fiecare zi

Fiecare zi,
cu experiențele pe care ți le oferă spre trăire, te deprinde cu ”instrumente” necesare ca sa te poți bucura de visul tău cel frumos.
(Visul. Orice gând îți surprinde inima cântând și e perseverent în tril, așa…)

Te descoperi pe tine, când observi că te-ai detașat de cărți citite, de sfaturi cerute și primite și privești cu luare-aminte la momente trăite, ca să înțelegi.
Viața, e joc frumos, jucat cu succes când îi trăiești cu bucurie ”regulamentul”. Regulament din valorile tale care te slujesc și te împlinesc, ca om.

O mare valoare din viața mea e ”copilăria” și n-o explic, ci o trăiesc serios. Joaca, de-a omul bucuros care este chiar așa și naturalețea.
Uite cum, drept exemplificare,
Într-o zi ca asta, m-am gândit ori am simțit: să vină copiii bucuroși la școală-așa ar fi în fiecare zi un fel de răsărit.
Ei sunt, fiecare, soare care luminează suflete de oameni mari. Luminează universuri infinite.
Chipuri, zâmbete, ștrengari…

(De-a Azi.
Soare, raze si copii: lumina si minunății!)
Am deschis noi fereastra să privim soarele cum răsare.. și-a rămas o vreme fereastra deschisă așa, cu „infinitul” mijlocitor…
Semn întrebător.
🙂
„Infinitul” este de aceasta dată un obiect concret, dintr-un fel de metal, un talisman găsit cândva și aflat pe pervaz, chiar așa.
Fiindcă …
Ești ceea ce te crezi pe tine, tu, a fi. (Neville)
Cred că am o idee despre cum
răsare soarele devreme de dimineață
ca sa iubească, așa cum e el,
cu taina, în strălucire
fiecare minune de viață…
Am simțit de curând -ca dintotdeauna- ceva
care-ar semăna
cu recunoștința
de a asculta in nemișcare și pace cântecul vieții care respira lin.
E-așa in suflet, senin…
Ca o rugăciune.
*
”Rugăciunea, secretul schimbării viitorului, omul fiind elanul care dă curs rugăciunii sale, prin acțiune, conformă cu ea” Neville.

PS. Eu?
Mă străduiesc și Azi să iubesc necondiționat pe cineva care a susținut că ”școala e de aruncat” și eu am mai stat să ascult.
(Iubeam deja, ori n-am știut. ..?)
Tu, unde-ntâmpini provocări?

***
„Cunoașterea este importantă, dar numai dacă suntem buni si blânzi cu noi înșine în timp ce acționăm pentru a descoperi cine suntem. „Viața trăită din toată inima” înseamnă nu doar aprofundarea cunoașterii de sine și asumarea puterii personale, ci și acceptarea fragilității și vulnerabilității noastre.” – Brene Brown. Aici e-o ”cheie”. Cred în darul pe care îl reprezintă fiecare zi trăită cu prezență.

Asta vreau? Ce răspund ori spun, mi-ar plăcea și mie să primesc…? Fiindcă prin ce sunt, dăruiesc.

Simona, cu drag.

Mă înclin!

Și mai ales, îți mulțumesc că ești!

Când schimbi perspectiva, lumea devine vis

M-am născut pe meleaguri moldovenești. Am obârșie răzeșească.

(Asta, cu tot ce-am experimentat eu despre A FI ai cum schimba, prin ”a domoli”.

Cum să explic…

Vulcanul, când e el cel mai activ… Doamne, cam așa și eu…  pot să fiu. Știu.  )

”Țin”, evident cu Ștefan cel Mare din motive foarte clare. Cu toată inima, din toată convingerea-istoric, vreau să subliniez.

Mi-a plăcut istoria mult și o iubesc și acum: disciplina asta m-a învățat că se repetă până la însușire temeinică, cu etape din ce în ce mai elaborate o temă anume. Așa cred eu. Experiența pe care îmi bazez credința e -firește-cea personală, și cea colectivă, fiindcă trăim împreună într-o lume construită  parcă anume pentru noi.

Ce-mi mai place mult e expediția în timp pe care- tot istoria, disciplinată o prilejuiește, din timp în timp-că-i trecut, viitor, ori prezent, celui ce preferă să devină un om atent și conștient.

Revenind la gând și la Ștefan cel Mare am să mă opresc asupra unei idei la care am reflectat îndelung:

… bine-bine, ne-am luptat cu turcii vreme multă, de prin 1450 și ceva încoace, gândindu-mă tot la vremea domnitorului moldovean, exclusiv, astfel. Așa știu eu de la cei ce s-au încumetat să scrie, ca să avem noi azi dovezi și urme de civilizație, ori răspunsuri la întrebări despre rădăcini strămoșești. Aici, când îmi e permisă-în loc de sfat,  opinia,  căci tu, cercetând, tot variante inedite, noi, poți să găsești. Alegi, selectezi, îți servesc binelui tău. le adopți.

Ne-am luptat cu turcii.

Bun așa. Așa s-a scris pentru noi istoria.

Ce căutau ei la noi?

hippie bus Indra Galbo via Compfight

Fără dubii, veneau într-un loc minunat, bogat, cu pământ rodnic, îmbelșugat. România. Și azi e asemenea. Minune de locuri frumoase-frumoase.

Și dacă…  turcii veneau în drumeție? (Îmi permit un fel de șagă, scopul e o intenție bună.)

Dacă auziseră de-așa frumusețe de ținut încât, câtă frunză și iarbă au venit aici să se convingă. Daca voiau armurile și iataganele să le ofere la schimb? Și dacă au fost interpretați eronat, din motiv că ai noștri tot la dușmani-prin veacuri, au învățat să se aștepte…?

Cu-așa o mândrețe de țară dragă, crezi c-o fi ușor să vii s-o cercetezi?

D-apoi s-o stapânești.

S-a gândit careva la posibilitatea ca cele două tabere română și otomană să aibă perspective diferite? Iar la întâlnire, doar așa să-și poată ei negocia felul de a comunica? Privim la noi, în timpuri noi…

 _MG_9230 Immigrant family. Sakuto via Compfight

Am să vin cu un exemplu concludent, cât pot eu de autentic și de recent, din prezent. E din lumea copiilor. Da-i cu relevanță.

Pauză școlară. Zarvă, sute de voinici. Băieții imită luptele adulților, pe-te-miri-ce, fiindcă ei așa învață, prin modelare. 3 dintre ei se încaieră nițel, timp în care unii dintre elevii personali au vrut să-i împace. Și-au luat firește- o porție egală de mic conflict și ei, fiindcă majoritatea nu avu timp să conștientizeze ideea de pace. Fiecare recunoaște ceea ce este deja în sine, așa se-ntâmplă și cu noi, adulții fel de fel.

Aha?

Mai bine ”salvatorii” îți vedeau de treaba lor. Corect! Da… mulți copii erau acolo laolaltă ca să fie timpul unui gând așa de relaxat…

Energie… Dă-i conflictului pace.

Vreau să revin acum la turci și moldoveni-români, adică.

Curioasă să aflu cum e omul în țara lui, după sute de ani  de istorie în care ne-am intersectat, am explorat și eu Turcia în două vacanțe.

Am fost să-i cunosc așadar pe turci ca oameni, acasă la ei. Bucuroasă și uimită și …. mă-nclin în ce fel am văzut eu că sunt.

Omului, pe care-l întâmpină plecându-și sufletul până la pământ, turcii le sunt, dar.

(Că vorbesc despre o experiență acum ,și am darul de a ”insista pe cuvânt” o știu și cred că-i un fel de ”fel de-a fi al meu”,  drag mi-a fost să descopăr așa, e posibil, chiar evident…., omul e frumos când te vede când te apreciază, când e la tine, atent.)

În 2009 am fost prima dată în Kusadasi, iar în 2014 la Istanbul.

Dacă mi-a plăcut bazarul? Da.  Și de-acolo am priceput că turcii preferă să știe omul care cumpără de la el, om mulțumit. Depinde de abilități.

Aș putea să scriu o carte, că-mi place să dau frâu liber cuvântului din a simți natural. Prefer să conchid cu o părere, accentuată și-n țara noastră, acasă, fiindcă oamenii aceștia, au magazine și restaurante, lucrează cu noi și pe-aici și-s la fel:  blajini, primitori, generoși, calmi, surâzători.

Ce ..i-a schimbat în 700 de ani așa?

Ori a-nceput să-i privească cineva …altcumva. Sunt oameni, ca noi.

Cred că undeva în timpul lor a existat un moment de schimbare de mentalitate. Eu l-am găsit-momentul- și-l știu cumva, fără să vreau a-ți forma opinia ori a te influența, iți spun că am să citesc pe-ndelete despre momentul la care fac referire.

Din povestea cu Ștefan cel Mare și luptele sale de apărare a gliei iau valorile pe care îmi place să le cultiv și să le transmit mai departe:

curajul,

iubirea de glie ( că mi-am permis aici să etalez o anumită interpretare, a mea)

adevărul,

comuniunea

spiritul de echipă

limitele personale sănătoase (cred că românii nu voiau să dea țara lor în explorare)

Și mă gândesc cât de mândru s-ar face marele domnitor ”moldovan” când urmașii ar face pace din valorile pe care le-a conservat Domnia Sa.

De-o atentă reflectare:

Și dacă omul a venit pe Pământ să ajute alți oameni?

Să fie el omul pe care-l vrea regăsit în oamenii de lângă el?

Și când am reuși să vedem -că indiferent de țară- contează cum te simți acolo unde ți-e dat, alegi să trăiești, să fii atent la cine sunt cei cu care te însoțești?

Și dacă toți avem dreptul sublim de a locui pe frumosul Pâmânt, grijă să-i purtăm, fiecare?

Și când ”Pământ” s-ar scrie cu ”P” mare de la  ”pasiune”, ”pot”, ”picioare” de mers pe drumul tău, ca să trăiești cum îți place? Și dacă suntem aici să facem împreună o frumoasă demonstrație de pace?

Ce spui?

***

Simona, cu drag,

Ma înclin!

 

 

Anul 2016: Mulțumesc!

2016. Eu. Doamne, mulțumesc că sunt și mai mulțumesc că suntem!

Anul acesta… anii aceștia, am ținut aproape, am învățat sa iubesc, încă învăț asta, să privesc așa cum știam din copilărie, cu ochi de suflet, oameni
oameni care vindecă,
oameni care întâmpină viața,
oameni. Daruri.

Mi-e de ajuns, când uneori „se-ntamplă” ceva, la fiecare dintre ei să mă gândesc.

De-asta, de sărbători m-am bucurat să mulțumesc, mai mult cu tăcere. Ca tare-i frumusețe între oameni, cand doar asculți și te bucuri așa.

Eu sunt… Sunt un om simplu.


Mă bucur  pentru fiecare dintre întâmplările frumoase. De fapt, ca să spun drept, cred că întâmplările vin ca să ne prindă dintru începuturi gândurile și trăirile.  Se fac împreună, o minune, așa. Le-am ascultat eu pe ale mele… Mie așa mi-a ieșit ”rezultatul”.

Undeva, prin copilărie am descoperit cât de minunat poți să te simți când ”e ziua ta”. Cumva, de la înțelegerea aceasta, așteptam, iar și iar momentul, cu oameni -la-nceput, firește, copii, mai ales, oameni veseli, relaxați, oameni-sărbătoare. Iubesc să simt aceasta stare.

Pe parcurs, m-am gândit că mi-ar plăcea să trăiesc senzația de bine, cât de des, cât de ”în fiecare zi”. O experimentez și de când lucrez, fiindcă sunt binecuvântată să trăiesc mai ales printre copii,

Ce-am  mai descoperit?

De fiecare dată, oamenii. Oamenii sunt descoperirea. Ei, adică noi, potențialul. Apoi starea, care în mulțime-oameni laolaltă- devine știre energetică ce se transmite fără să te-ntrebe pe tine. Dacă ești atent, știi ce vrei simți și decizi. Altfel, ”vizionezi”.

Din „potențial”, stare și muncă, credință și bunătate faci visul realitate. Fiindcă te-ajută tot universul, mai ales, când, la rândul tău, poți să dai o mână de ajutor. Așa de ușor.

Eu… mai recunosc. Dintotdeauna, m-am situat în rol principal în viața mea, așa am reușit fiecare vis.  Așa, și cu credința în ele și cu o rugăciune în suflet. M-am gândit mereu că e musai să existe cineva mai departe, care duce pașii următori, după îndrăzneala de a începe. Și cred că există. Mulțumesc că este!

Timpul-prieten de nădejde îți poate arăta filmul bucuriei, al stării de bine autentice. Zic astfel, fiindcă -cu timpul-am remarcat, că și omul celălalt, cu care te întâlnești-indiferent de vârsta lui, ori alte coordonate -e tot un om cu rol ”principal” ca și tine. Are dreptul să spună ”Da”, ori ”Nu”, tu să știi să fii ancorat în valorile tale, bine.

M-am plâns și eu și m-am temut… Și toate-acestea au trecut c-un pic de acțiune bună, mereu. Trec toate, ca să vină, alte… știu eu.

🙂

Ba de… iarnă, ba de lipsă, ba de iubire, ba-mai ales de vreun fel de cuvânt.

Ceva, mai presus de orice, + un fel de acțiune, proprie, personală – mie îmi place să scriu- în pas molcom, așa + din încredere în oameni, parcă trimiși la loc stabilit anume, toate astea te fac să poți să te ridici mereu și să mergi. Să te bucuri puțin, să te scuturi, să zâmbești, iar să pornești. Să te bucuri mai mult și să-ți amintești că poți orice gândești, indiferent de vocile din jurul tău. (Fiecare știe ceea  ce ”a reușit el”, asta poate să te-nvețe și pe tine.)

Declar onest-și poate-mi reușește în anul care vine, o transformare-când vine vorba despre școală ori despre dascăli, ori despre copii, iar cei ce povestesc sunt din afară, ori au intrat de multă vreme-ntr-o clădire de școală, da spun ei ceva… mă manifest într-un fel, construind-uneori tăcându-mi gând cu gând, alteori cu voce tare: ( iubesc toate sclipirile din care e făcută școala- fără ea, unde-avea azi omenirea socoteala…?) Cred că școala-i o carte pe care-o scriem azi împreună, filă cu filă din educația de-acasă, din viața noastră, din experiențele toate.

2016-Recunoștința!
Ce an minunat! Și ce oameni frumoși! Oameni sănătoși, calmi, împliniți, vindecați. oameni bogați! Mi-e drag să privesc!

Oameni făptuitori de lucruri grozave. Știu ei cum, cu calm și pace, jocul vieții frumos să și-l joace.

Am cunoscut de-aproape, tare-tare pe cineva care întâmpină viața pe pământ, drept la sosirea ei… Ce crezi?  Minune de om!

Sunt înconjurată -la ”serviciul meu”- de meșteri magicieni care fac minuni din fiecare clipă petrecută în mijlocul miracolelor-copii Poți să-ți imaginezi și tu cum e, . .. să știi…

🙂

Orice om care știe că prin viață e de înotat, că pleacă de pe un mal și ajunge, acolo unde și-a propus, pe celălalt, a reușit și mă bucură. Pot și eu. Și tu!

Minunile mele te așteaptă și pe tine în librării. Ca să spun onest, eu le-am scris, doar, la un îndemn sufletesc, așa, cât să merg înainte pe calea visului meu.  Să fac ceva și să mă bucur. Sunt trăiri pe care am îndrăznit să le așez pe hârtie, ca să-ți placă și ție.

Înțeleg cum …

Ceea ce porți în suflet, acesta-i belșugul din care tu  dăruiești.
Darul acesta ți-l faci, mai întâi, ție, fiindcă și celelalte avuții: sănătate, împliniri, bucurii, vin spre tine îmbogățindu-te, după cum trăiești, după cum simți și… cum vorbești. (Și gluma-i tot un vis… doar să fii atent/ă).
Iată cum am înțeles că primești ceea ce simți tu că EȘTI.

Viața fiecăruia dintre noi e-o alegere despre care putem sa ne îngrijim A NE AMINTI zi de zi.
Anul-2017-poate fi o alegere frumoasă. Poate însemna ca iubești viața, ca iubești oamenii, frumusețea, adică și pe tine!
Așa să fie tot anul care vine!

Îți doresc un An nou grozav, cu liniște, sănătate și pace!

Ai putea.. să pui un bilet câștigător deja la loto-ul tău sufletesc- șase/doisprezece numere transformate în vise -câte vrei și crezi tu că poți să câștigi, cine să te-oprească?- și să te antrenezi să le reușești. Așa fac și eu.  Cu  ”biletul tău”-treaba  e ta.

Cele de anul acesta,  dorințele-gânduri muncite cum m-am priceput eu- ca pe niște magice numere pe care le-am notat în cuvinte, undeva cu un an înainte,  mulțumesc Doamne au ieșit cu surplus!

Mai scriu unul.  Încă un bilet și îl postez la vedere, chiar pe frigider, cu un magnet, ca să-l pot desprinde ușor.

Să avem în toate spor!

 

Simona, cu drag, îți mulțumesc,

Mă înclin!

Declaratie de prietenie

Camila & Chema DE01 www.NandoFoto.com via Compfight

„-As vrea azi sa-ti propun…

E o intrebare:

Putem, fiecare, si fim, celuilalt, drag,  cum ii e omului, omul de-alaturi, bun.

Cat tumult, tot atata senin, clar ca exista si in noi,

Si iubire. De-acolo suntem.

-Asa intregi, cu toate, iubire suntem?

-Din iubire venim. Sansa-i asta, sa ne întâlnim…E drept, poti sa nu-ntelegi, din asa alergare: eu cunosc de undeva adevarul acesta.

Tu stii sa aduni, sa te organizezi.

Eu ma pricep sa-ti arat ce frumos si sanatos e sa crezi, sa visezi, sa creezi. Cum sa faci din ganduri povesti …

 

-Ce mai stim?
-Eu sa tot spun. Tu sa taci, sa asculti. Eu, sa desenez visul cu inima. Tu,casa sa-i faci.

Vrei? Si-nvatam astfel. Descoperim minuni sufletesti, privindu-ne, traind. Primesti?

Te-cer-prieten-om-bun!zise asa de repede, ca-ntr-o nanosecunda, cat sa se-auda cuvintele si sa taca-ntr-aceeasi clipa. Fara  urma de frica. Se deschise-floare-iubirea din doua suflete.

-Stii… ce? Mai cere-odata, sa vad e aievea…. A treia oara, când formulezi, pot sa primesc pe loc. Sa-nteleg, ai deprins sarguinta, ai siguranta? Prieten-cu-tine-ma fac.”

Re-creatie

B-Pop Coloring Book Character Cartoon CD Crayon Pink Blue Japanimation Anime Manhua Doll Action Figure Superhero Toy Halloween Comic Book Poster Image Shonen Jewelry Seinen Chibi Kawaii Cartoon Character Costume Outfit Doll Picture Symbol Paint Girl SuCreative Commons License nalends via Compfight

Re-creatie.

Cateva sute de copii se pregatesc de ceea ce urmeaza: alt curs, alte invataturi, alta concentrare de atentie. Se-odihnesc.

In curtea unei scoli sunt cateva bare, de folosit in orele de sport, in catarari.

Porti metalice, mici si mari, de avut in vedere intre limite sanatoase-spre siguranta, intre scolari. In recreatii,  atractii cu rol in autocontrol.  Unii oameni le vad asa. Altii… Tu, cum?

Rol? „Le privesti” si le lasi acolo.

Trei-patru dascali si trei-patru-sute de copii care elibereaza energii,  petrec impreuna sub soarele cald ce straluceste pe cerul blajin de toamna, cateva minute.

O doamna si-un voinic de sapte ani,  cu ceva distanta intre ei se potrivesc langa o constructie metalica, ca cele despre care e povestea. Doamna observa, copilul se joaca, firesc. Cumva, impreuna, construiesc.

Voinicul se anina, de-o mana, apoi cu cealalta prinde bara… iata-ndrazneala…  Ca sa nu omitem, langa el se mai afla un scolarel. Observator, cam implicat si el…

Se leagana usor, in vreo 3 exersari, inainte-napoi.

Doamna il zareste, asa cum intelegi si-ti imaginezi si tu, cititor in actiunea mentionata in regulament pe voinic-pe cel mai implicat dintre ei- si-l cheama, intrebandu-se-ca are timp-un gand-lumina, oare,.. ce idee de intrebare ar putea sa-i vina.

„Ce-o sa-i zic, cat sa evit … sa interzic” Sa se simta tot el, copilul, care face dintr-o recreatie scolara, pauza lui preferata-exact, asa poti gandi cateodata…  ?

Se apropie, poate simte ca-i chip de tratat de pace, fiindca nu infatiseaza vreo urma de teama.

„Ce zici tu de-o-mbratisare?”

Ochii de copil se fac mai mari, parca, se umplu de-o mirare frumoasa, pasii mai iuti, hotarati, vine precis: o imbratisare se face! Schimb.

„S-apoi de bara aceasta, stii tu ceva? Ce cauta-aici in calea ta? Ce zici sa facem cu ea?”

Ceilalti copii, si mici si mai mari?

Cele inca trei sute de copii? Petrec, dupa caz, acelasi ragaz. Unii alearga, altii se plimba, unii privesc spre munte, ca-i aproape. Trec clipele de re-creatie cat ai scrie cuvântul „poveste” pe cer, cu mintea ta. Curioasa treaba, ce s-ar desena…

 

Uneori, interactiunile ‘ies’ exact asa, cand ai timp sa te-ntorci in prezent, ajungi sa fii cumva congruent cu energia situatiei si tot ce se-ntampla in jurul tau sa fie parte din aceeasi poveste. Ce se petrece, sa fie parte dintr-o rezolutie -pe cale de intuitie.

Alteori, cuvintele acestea vin cat sa coloreze povestea si sa intelegem ca facem parte dintr-un joc mai complex, in care fiecare actiune e supravegheata si ca siguranta din sufletul tau, al omului care traieste experienta, are-un rost.

Actiune-re-actiune

Creatie-re-creatie

Asteptari-confirmari?

 

Onoare vietii

Balancing Stones Steven Vacher via Compfight

Ce este ceea ce ne dorim?

O lume cum e ea de frumoasa. Pasnica, in iubire crescuta, trezita la realitatea inimii. Constienta si creatoare.

Sanatoasa, plina de culoare, care, la o privire sa te vindece de orice indoiala. Tot frumosul admirat cu ochii si cu sufletul sa te-ntoarca in inima, glasuind tacut:

„E-asa de grozava ziua, precum tu, din gand ai facut…”

Sa privesti imprejur si sa respiri siguranta. Sa fi tu convins in sufletul tau ca esti

Ce ne dorim, de fapt?

Aerul respirat,  curat, vorba rostita, blajina, mangaiere, alinare, cum sunt razele de soare-n dimineti tinere de toamna.

Oglinda limpede, clara omul, oamenii de langa tine, intru aceeasi revenire la sine.

Onoare vietii, celebrand cu tine, dintru inceput. Nu pentru asta te-ai nascut?

De fapt, ce vrem, traind?

Cutezanta. Bucurie. Sens. Onoare. Impreuna. Iubire.

Putem pastra sufletele inaltate drept, in primele clipe ale intalnirilor dintre noi, zambindu-ne a intelegere din priviri si-apoi, sa ascultam,…, sa vorbim de bine. Sa incurajam.

Ne acordam timp sa ne calibram pe cateva valori esentiale, sa vedem, sa construim, sa admitem ce ni se potriveste, sa intelegem  cum sa pornim impreuna o cale, când ne dorim cu-adevarat parteneriat si reusite.

E simplu. Ce faci când simti indoieli?

Te increzi in ceva mai presus de tine. Ceva din care oricine, orice exista, de-acolo se naste. Iti amintesti sa ai incredere.

„Cum se face eliberarea de temeri?”
Intai.. ca sa-ti placa ceva, iti ingadui sa cunosti. Te-mprietenesti cu gandul, il recunosti.

„Si-atunci, cum?”
S-ar putea sa fie iluzie „teama de…” fiindca e pasul nou ce-asteapta abia sa fie experimentat.

„E de trecut prin…?”
De aflat cu- adevarat.

De ce e important sa te cunosti pe tine?
Valorile tale -morala interna- intuitia, dau acceptare, te responsabilizeaza.

Stii ca ai acceptat tu sa mergi inainte pe strada asta, fiindca alegi sa afli ce-i dincolo de semnele de intrebare.
De cele mai multe ori, dupa asemenea alegeri se intampla sa cresti ca incredere, sa adaugi vietii valoare.

Ca sa-i intelegi omului „tot-ul” care este e important sa-ti fi trait tu,  la rastimp si umbra si lumina, ca sa renunti sa mai trimiti incolo, ori incoace … „vina” de a fi. C-asa vine intelegerea celuilalt. De-aici se naste si priceperea de a te detasa, de a-ti urma calea ta.
De asumat se afirma, ca necesar ceva: alegerea.
De a privi, de a fi altfel, de a ramane-acolo, de-a inainta.

Onoare vietii? Cu incredere, da?

Viata e un fel de negociere reactualizata cu noi, cu celalalt si rezultatele-intelegerea.

Spre ce?

ia sa ne-ntrebam, fiecare, cu mintea limpede, inima…

Eu ce-mi doresc, cu -adevarat, Azi? Tu?

 

Simona, cu drag.

Strada Diminetii

De-a Azi
777Prospetime a unei dimineti
…mergand la pas de gand
de curand
am descoperit Strada Diminetii..
Incepea intr-un rasarit de soare si dura… pana catre un deal potrivit de mare.
Era si este si-acum de-ai gasi -o si tu,
 urcus.
Cred ca atunci cand cobori dealul se face seara, ca sa ai TIMPUL sa il urci din nou.
Cu gand frumos.
Ca sa vezi cum e gândul, poti sa iei o oglinda si sa te privesti pe tine. Asa-i! Asa e frumosul, izvorat din lumina de rai.
Ma gandeam, ce grozav sa fie sa te trezesti in fiecare noua zi cu gandul ca esti exact in dimineata visului TAU si sa pasesti asa constient si vesel prin prezent.
**
🙂
Tot ce spui si crezi capata viata. Am facut in sensul acesta douazeci si doi de ani de cercetare, fiindca -ca si tine, precis 🙂 sunt invatator-invat cu viata, traind-o si m-am nascut sa fiu eu..  si profesez printre oameni si copii, acolo unde e grozav sa fii.
Tot atatia  ani -plus cei dinainte si de observare.  Viata e bucurie, e inainte e miscare.
Asa-cu unison in gand, zic:
Buna minunata dimineata!
Ir tie,
Hai in joc frumos cu viata!
Ca inceput-la 8.02 (m-am obisnuit eu)…
Rugaciune:
Doamne, multumesc ca ma ajuti sa joc frumos jocul -miracol al vietii!
Multumesc ca esti in fiecare raza de-nceput a diminetii!
Multumim ca suntem! Multumim ca esti!
Iar-fiindca repetitia e invatare buna:
Buna minunata dimineata!
Hai  si tu cu pace, in dans grozav, in armonie cu viata!
Pentru programari de sedinte de dezvoltare personala, analize matrice numerologice scrie cu incredere un mail:
simona_azi@yahoo.ro sau trimite un mesaj la tel. 0722 851183.
O zi de Azi cu ganduri din suflet, curate: realitate!
Simona, cu drag.
Ma inclin!